Poezie
destrămare
1 min lectură·
Mediu
mai aud, uneori,
de la margini de lumi
un pian prăbușindu-se
și mai știu că la stâni
vor fi miei de ucis
și călăi veselindu-se.
îmi cresc ochi
chiar și-n mâini,
dar nu văd decât sânge.
sus pe inimă cercul
din sărut zămislit
tot mai tare mă strânge.
de prin colțuri de rai
cad abrupt, violent,
îngeri morți de durere.
aripi mari se prefac
în greoi armament
pentru bombardiere.
de pe table de șah
dau armate întregi
lovituri teroriste.
doar nebunii-ndrăznesc
să mai facă pomeni
și să scrie-acatiste.
timpul, pur spectator,
la acest bal mascat
cu fanfare și coruri,
o pornește absent
pe o limbă de ceas
către alte decoruri.
îmi cresc mâini
chiar și-n ochi,
dar nu simt decât geruri…
jos, sub tălpi, mi te-așezi
cu-amintiri-rădăcini
și cu sufletu-n ceruri.
00716
0