Parfenie Iliieas

Că la țară e liniște și bine Da nu e așa de liniște și de bine că iaca se aude doar cum hamîie cîinii... S-au latră vecinii... Cucoșii se distrează fiind toți pe-o fază... Iar din pîrăul ista

da nu vă supărați voi flăcăi pe organizatoare și ea sireaca are multe probleme da voi vreț ca di prima dată să le facă ea pe toate și încă cum vrem noi toți vre-o patru milioane de

Iaca tu acum ti fași erou... Cî nu ti doari-n... Da eu pot sî jiur... Cî în suflet ti roadi ghimpișor pi tini... Cî îii așa în viața asta... Ca sî ajungi la floare... E nvoie să prinzi în palmă

Ce noroc a dat peste mine numai eu o știu și toți văd dar puțini înțeleg cît de mare norocul meu... Iaca așa a fost am cumpărat și eu ca toată lumea Un bilt de Loteree... Se numește ea

Iaca așa dacă ești un bou încălțat cu corji de nucă... Toată lumea poetică civilizată v-a participa la concurs da tu cu nivelul tău di Zierou... Suge degetele și roade unchiile... Iaca s-o

cîtă frumusețe a încăput în cuvîntul tău nemernicule... că și astăzi după atîta amar de vreme eu mă minunez de frumoșii tăi ochi căprui-deschiși ca de felină supărată... și analizez da tot

de muncă tu nu te temi și tot pe alba hîrtie așterni poezie și rima atrasă de nostalgie se supără își schimbă silaba care se termină cu o consonantă... așteaptă și sună ușor

discuția se pomenise să fie aprigă tu strigai în gura mare iar eu grămădeam cu stângul frunzele galbene... și această discuție apărusie din nimic ne certam de ce tu porți cămașa de asupra

sala pustie nu că mai vin nuntași și vizitatori dar toți o petrec doar prin amorurile lor... colo la masa plină de bucate bogate și gustoase șade spriginită de umărul

așa e frate tu ai dreptate dar sunt nevoit să te corectez un pic toate poeziile mele sunt ratate............................... Dacă una nu ți-a plăcut ție atunci să știi că ele toate nu-mi

atît de semeț pășea el pe marginea dealului care privea îndrăzneț în adîncul văilor... atîtea văi aurii și liniștite te priveau cînd zarea iera plină de un țol plumburiu și înfioritor

gingașele cuvinte de dor se răsfățau în frumusețea culorilor de toamnă pornită tu îmi făgăduiai ani de amor și bătrînețe fericită... și te auzeau holdele aurii și cuvântul Pită... eu te voi

de pe scîrta asta de paie se vede tot satul meu natal și iată în ograda vecină hamurile se văd clar de pe cal... și tu vecină frumoasă și încă tînără așezi frumușel îndreptănd curelușele

închipuiți stimate cititor o sală mare și frumoasă cu treizeci de mese aranjate haotic și toată cuprinsă de aroma Gheorghinelor... și pustie răsună tristă o melodie Mai învîrte Doamne

pe litoralul de lîngă Mamaia era atîta mișcare că să fi fost eu mai căscat trece-ai atunci pe alături de mine și atât... cu asta rămîneai tu și eu clar că nu mai putui să răbd astă frumusețe a

mă supărase-i pe dumneata la nebunie și la beție consideram că sunt și eu un poet care deși nu are auz muzical dar muncește ca un cal... nu pot spune că e măgar pentru că nu are cele două

iată că dragă redactor am revenit și eu în apele mele acum înțeleg clar că nu sunt și eu poet și că nu degeaba Mama mă lăsa să cînt ce doresc eu... avea dreptate sărmana mea Mamă... știa bine