Pandele Maricica

Si atunci, dumnezeii = Dumnezeu?
Ce doriti sa sugerati, de fapt, prin dumnezei?

Ce ati dori sa se inteleaga prin dumnezei? Cumva se face vreo referire la celebrele injuraturi? Incercati sa le criticati in poezie, subtil?

Mi se pare foarte interesanta povestirea dumneavoastra. Se vede ca va pricepeti sa strecurati si putin umor, nu mult, dar suficient cat sa-l mentineti pe cititor in contact cu proza: \"dracusorul de folosinta personala\", \"nu-mi lua numele in desert\" - dupa exclamatia \"Drace\".

Totusi tema, care se observa clar abia la sfarsit mi se pare de evidentiat: \"o bănuială sinistră mă străbate: pe Terra nu mai este nici un om, ci suntem doar o mulțime de extratereștri care se spionează între ei!\"
Ma gandesc, meditativ, nu stiu daca ati incercat sa si filozofati putin sub impresia unui text stiintifico-fantastic: cred ca toti am ajuns straini unii de altii si ne urmarim intr-adevar ca niste spioni.

Va raspund cu intarziere, pentru ca de Craciun am fost acasa unde nu am internet.
Va multumesc pentru parerile de bine si sper ca ati avut un Craciun fericit asa cum mi l-ati dorit dumneavoastra.
Cat despre imagine, nivelul pe acest site nu imi permite sa pun una.
Un an nou plin de bucurie si de sanatate, ca-i mai buna decat toate :)

S-au spus foarte multe despre poezie, nu mai am ce comenta despre ea, nu pot decat sa mai adaug : Felicitari! E un text cu multa sensibilitate. Sculptati la fel de bine in cuvant ca si in piatra.

Aveti putini vizitatori si cu siguranta ati merita mult mai multi.
Nu v-o spun pentru comentariul dumneavoastra, ci pentru poezia pe care am citit-o.
\"E iar liniște și milioane de flori
ale sorelui privesc spre apus. \"

Accept ideea de haios, pentru ca sunt o optimista incurabila si inca un \"copil\".
Multumesc de trecere! E chiar mai mult decat pot astepta pentru poezia aceasta! Eu nu scriu poezie si, chiar atunci cand am facut-o, am scris prost.
Nici nu ma mira ca vorbiti de forma, eu cred ca la capitolul asta sunt reale probleme.

Cand am citit poezie \"postmodernista\" mi s-a parut banala. Nu puteam accepta sa se vorbeasca despre baie, dus, jaluzele... Prea banal. Ceea ce ma convinge ca poezia asta noua poate avea valoare e voila, poezia de fata: ce poate fi mai neobisnuit dar reusit in acelasi timp ca \"soarele se piaptana in jaluzele\".

Poezie chiar profunda, n-am mai gasit de mult asa ceva pe agonia. Poate un pic fortata ideea cu uleiul de masline extravirgin. Dar, in rest e de spus un \"Oauu!Super!\"
Va felicit!

Frumos... \"Regele pui a mancat toti supusii pui\", spune un proverb stupid. Amuzant, dar pe langa umor e profunzime.

Si eu sunt de parerea Laurei. Textul asta e inchegat, ofera o imagine, imi spune ceva concret despre starea autorului, oricare ar fi ea. Cat despre sex, nici eu nu prea stiu de unde ar reiesi din poezie ca Andrei despre el vorbeste.
Poate am citit-o superficial sau poate nu m-am imbacsit inca de aluzii obscene si mai cred ca un cuvant pus intr-un context nu face neaparat referire la sex.
Ceea ce am observat, sunteti foarte intrigat, domnule Gheorghe, pe lume, nu stiu... Sau ravasit asa... Scarbit parca de tot ce e in jur.
Poate e doar o impresie.

E destul de neclara poezia. Daca n-as fi citit comentariile, n-as fi avut nici cea mai vaga banuiala ca vorbiti despre cuvinte.
In plus, le cereti \"soldatilor\" - cuvinte sau ce-or fi - sa moara din dragoste, fara sa astepte nimic, dar, inainte le cereati sa va loveasca in gura cu bocancii.
Prin ce convingeti cuvintele sa treaca de la atitudinea de barbarie la cea de eroism? Daca pot trece, desigur.
Nu mi-e clar nici daca sunt recruti sau nu. In prima strofa le numiti asa, apoi le comparati cu recrutii.
Si, apoi, \"durere mediocra\" ? E durere sau nu: poate fi furie sau mai stiu eu ce, dar cred ca durerea e profunda.

Deja imi imaginez un cuvant aruncand la spalatorie resentimentele... Sincer, ar trebui sa isi arunce propria esenta la spalatorie, pentru ca in spatele unui cuvant sta un gand, un sentiment sau o idee.

Oricat as accepta personificarea unui cuvant, nu imi pot imagina asa ceva.

Nu inteleg sintagmele: \"lumina dantelata\", \"oul de liniste\", \"nascatorilor de case\", \"de oblojit truda\".
Cel putin, la primele trei asocierile imi sunt neclare.

Va apreciez textul. Si pentru ca cei dinaintea mea spun ca stiti multe despre Germania, povestiti-mi si mie cazul Uwe Barschal.

Ma intreb ce inseamna sa fii autor de text?
Nimic mai mult decat sa iei pixul sau sa folosesti tastatura si sa scrii. Daca la asta te pricepi, foarte bine! Nu inseamna ca esti mai presus decat ceilalti, ca esti diferit de ei. Sa nu uitam ca, asa cum ati spus, nu ni se iarta orice. Iar un scriitor bun cred ca ar trebui s-o stie.
Oricum, inainte de toate, e important sa fii OM. Am observat ca atunci chiar devii mai creativ, pentru ca a da dovada de omenie e destul de greu si trebuie sa inveti sa te descurci altfel decat in sabloanele societatii noastre.

V-ati pastrat stilul caracteristic: umor de foarte buna calitate.
Despre Logodnicele, nu stiu. Ma onoreaza comentariul dumneavoastra. Mi-ar placea sa fie un text de scena, dar cred ca un regizor si-ar da seama. E prima mea incercare, nu stiu cat de bine a iesit.
Iar daca o sa ajung vreodata scriitoare consacrata de scenarii (:D), sigur mi-as dori sa scriu texte care sa se poata juca. Nu e suficient sa fie publicate intr-o carte, nu pentru asta sunt scrise.

Numai bine!

Nu e treaba mea, stiu ca altii ar trebui sa aduca justificari legat de inchizitie si cruciade si averile fenomenale ale unor fete bisericesti de la noi, dar si pe mine m-au framantat intrebarile acestea.

Raspunsul tipic pe care l-am primit a fost ca, de fapt, catolicii trebuie sa raspunda de cruciade, inchizitie, \"nu noi le-am facut\" etc., etc., raspunsuri care mi se par, cu tot respectul puerile. E raspuns de copil prins cu mata-n sac si, pentru a scapa, da repede vina pe altii.

Mai corect mi s-ar parea sa se recunoasca faptul ca a fost o mare eroare, cu \"E\".

Mie mi se pare ca, in loc sa se ascunda dupa robe si dupa ideea de reprezentanti ai lui Dumnezeu, ar trebui ca multi preoti sa-si aduca aminte ca sunt mai intai oameni ca toti ceilalti. Si ma refer la fapte, nu la vorbe. Ca vorbele nu valoreaza nimic. Am cunostinte care au terminat seminarul la Slobozia. Un adolescent de 19 ani ii spune unui om de 40 Miti, ca si cum s-ar trage de sireturi. Cu tot respectul pentru viitoarea fata bisericeasca dar e cam deplasat.

Cand preotul vine cu Boboteaza nu canta mai mult de 3 cuvinte din tot cantecul. Le-am si retinut, ca m-a indignat peste masura: \"In Iordan s-au...\" Probabil ce e prea mult strica! Bietul dascal are foarte mult de cantat!

Un preot isi alearga sotia cu toporul prin curtea bisericii, iar la inmormantarea unui copil rade pe infundate, in timp ce toti ceilalti plang.

Si sunt prea multe cazuri de genul acesta.
E regula generala, nu numai la preoti, dar avem obiceiul sa ne ascundem dupa cateva valori, dupa varfuri si dupa martiri si dupa ideea ca orice om greseste. Dar pana cand se mai poate accepta asta? Mi s-ar putea raspunde ca ar trebui sa iertam de 70 de ori cate 7, dar mi se pare normal sa treci cu vederea doar atunci cand observi o vointa de schimbare.

Si nu mi-am propus nici o clipa sa contest oameni deosebiti ca Sofian Boghiu, Ilie Cleopa, Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Richard Wurmbrandt s.a.

Si pentru ca am deviat de la subiect, doar ca mi-am exprimat nemultumirea, ar trebui ca Biserica sa recunoasca faptul ca in randul ei sunt si slujitori care nu prea au ce cauta. Daca schimbarea nu vine din interior, se poate ajunge la un efect dramatic.

Nu de alta, dar exista destul de multi preoti incompetenti: sa ajungi sa spui ca o lumanare de la Biserica va cantari mai mult decat una de parafina (nu ca cele din biserici ar fi de ceara), cand chiar Iisus i-a dat afara din templu pe vanzatorii de porumbei, mi se pare incompetenta sa nu mai vorbesc de interes. Sau, la fel, batutul campilor la spovedanie.

Sunt de acord cu domnul Peia. Ar fi cazul ca preotii sa nu se mai ascunda dupa degete.
Pana atunci, ii raspund domnului Peia ca eu am ajuns la concluzia pe care frumos a preluat-o romanul din Biblie: \"sa faci ce zice popa, nu ce face el\".

Cat despre icoane, am mai spus-o si o repet, mie imi suna a cenzura. Nu mi se pare normal decat daca majoritatea hotaraste ca trebuie scoase. Pentru un neortodox o icoana poate fi luata ca un tablou oarecare. Nu te obliga nimeni sa crezi in personajul reprezentat in ea.

Da, si-au dat seama ca religia nu poate fi bagata cu forta in inima cuiva. Religia e o internalizare, nu un cumul de cunostinte si, desigur, ce mi-a placut, permiteau discutii foarte libere, in care incercau sa-ti explice, pe cat stiau, ceea ce tu nu intelegeai, sau pur si simplu ceea ce nu acceptai la religie.
Noi am avut un coleg in liceu care se declara ateu: nu prea cred ca era din convingere, mai degraba din anturaj, dar n-a patit nimic: a fost tratat la fel ca ceilalti.
Mie mi-au placut orele de religie din liceu: n-am facut niciodata cantitate, ci calitate.

Depinde de profesor! Eu am avut numai profesori de religie care dadeau media 10 tuturo, indiferent daca frecventau ora sau nu. Ce sa mai spun de invatat, de mers la biserica sau altele! Nici nu tineau cont. La noi, religia era cam materie optionala din oficiu, chiar daca in acte nu era asa.

Mi se pare aberanta ideea cu discriminarea, anume ca ceilalti copii de alte religii ar fi discriminati. Oare nu e necesara parerea majoritatii? I-a intrebat cineva pe oamenii aceia din buzau: \"Domnule, vreti sa dati jos icoanele alea?\" Nu cred ca a facut-o nimeni. In plus, lucrul cel mai aberant cu putinta, sa ti se interzica sa porti o cruciulita la gat. La un moment dat, in presa, s-a vehiculat aceasta idee. Nu am nimic, dar oare un alt medalion nu deranjeaza cu nimic, doar crucea aia? Si apoi, oamenii care sunt de acord cu religia de ce nu se simt jigniti cand vad nu stiu ce insemne sataniste? Unde e libertatea de exprimare? Mie imi seamana a cenzura. Daca lasam pe altii sa se exprime liber, ar trebui sa lasam si pe oamenii mai religiosi sa faca la fel.
In schimb, cu tot respectul pentru dumneavoastra, domnule Bogdan, dar Biserica nu are ce cauta in Parlament. Daca imi aduc aminte bine, chiar Iisus a spus in Biblie: \"Dati cezarului ce e al cezarului si lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu.\" Biserica ar trebui sa fie capabila sa invinga prin oameni si nu prin legi ale oamenilor, ci prin acele sentimente puternice pe care oamenii le pot avea legat de ea. Nu pot sa trec cu vederea cate nereguli fac unii preoti (cred ca ii numeri pe degete pe cei ce isi merita apelativul de preot)! Nu mai vorbesc de perioada lui cuza, cand manastirile aveau pamanturi fabulos de multe, iar ceilalti mureau de foame! Unde era mila crestina? Deci, Biserica nu are ce cauta in Parlament. Sa fim seriosi, vi se pare normal ca un episcop sa acuze ca nu va acorda sprijin politic partidului daca nu i se retrocedeaza pamanturile?