Mediu
Am renăscut din cenușa unui foc nestins,
C-un dinte de cobră între degete,ce înlăuntrul sufletului l-am împins,
Iar veninul ce se contopește cu plasma din propriu-mi sânge,
Sentimentele-mi frânge
Presărându-le mai apoi,pe foi
A cuvintelor șuvoi,până-n clipa în care voi voi
Să le rostesc cu glas și patimă,
Al ăstui blestem încântător,sunt o simplă victimă,
Ce și-a dorit a cunoaște tot ce-l înconjoară
Începând să rimeze pe ritm de pian și de chitară,
Cu pupilele descoperite în fiecare seară
Și-orice clipă irosită,alt motiv de ocară.
Că am vrut s-ating cerul,
Temător când resimțeam gerul
Ce mă paraliza complet,nereușind să scriu cu săptămânile
Calmându-mă admirând stelele
Țipând către lună
"Încă una irosită...Noapte bună!"
00936
0