Poezie
Amintiri
2 min lectură·
Mediu
Îți amintești, vorbeam cu orele?
N-am mai vorbit cu lunile...
Și mintea-mi e apăsată
De faptul că te-am lăsat întristată
Și-am plecat după vise
Iartă-mă că ți-am rupt biletul din culise,
Dar în public nu e nimeni, iar scena tot goală
Am crezut cu tărie c-o să fac minuni cu-n pix și-o coală
În inimă, răscoală
Fața-mi, aceeași culoare pală.
Ochii, ceapă roșie
Am considerat c-o să birui singurătatea și e
Tot mai bine, dar e tot mai rău
Privind în a sufletului hău
Încă te zăresc, împietresc, să mă sting îmi doresc,
Că nu te mai regăsesc, dar nu pot să mă opresc
Din a păși pe cărarea vieții mele, destin
Noaptea aceea blestemată, pulsuri ridicate, carafe de vin,
Că mult prea des sunt plecat
Și iar ne-am certat...
Dar de astă dată, sentimentele mi-am înduplecat
În stană de piatră m-am preschimbat.
"Sunt la fereastră", glume proaste
N-am realizat cât o să mă coste
Fiecare cuvânt, vers rostit
Dar...La naiba!...De câte luni n-am mai vorbit...
Și nu-s eu romantic, dar am ținut la tine
Și nu-s eu grijuliu, dar mă întreb de ești bine
Și nu-s nici un prieten bun
Aveai nevoie de sfaturi, nu știam ce să spun
Vorbească tăcerea, nu-ți înțelegeam durerea
Ziceam doar că viața nu-i așa de rea
Conștient că până și-n iad e mai bine
Dar vroiam să te ajut, acum sunt abătut
Și mă-ntreb continuu când timpul a trecut
Vorbeam de viitor, acum totul e trecut
Tu, o fantasma, eu, un necunoscut.
00900
0