Poezie
Mărgelele Rozarului
mărgelele rozarului
2 min lectură·
Mediu
învierea din fiecare respirație
scoaterea din stricăciune a lui Iona
plânsul lui David și al meu
cuvântul lui Isus luat pe arca lui Noe
profeții care țin focul adevărului aprins
zidarii grăbiți trec pe lângă piatra prețioasă
trigonometria unghiului
întrebările lui Iosif la piramide
graba magilor de a vedea cerul pe pământ
ekg-ul Mariei
fratele Fiului risipitor
ospățul fără nuntași
desfrânata ridicată dintre pietre
tâlharul pe care-l iei ca să nu fii singur
zarul lui Iuda
urechea lui Malhus
cuiele împroașcând sângele
drumul care abia așteaptă să ajungă la Cruce
Isus stă de vorbă cu noi de pe Cruce
uimirea din Emaus stinsă de praful drumului
apostolii plecați la vânătoare
fericirile care aleargă după pașii noștri
spiritul care ne înțelege la un pahar de vin
tatăl așteptând la poartă
botezul reîntoarcerii spre viață
euharistia scăldată în lacrimi
fariseul și vameșul neatenți la liturghie
aripile pe care la înlocuiesc îngerii pentru noi
afinții coboară de pe pereți
orgoliul care ne spulberă
fuga după minunile Tale
uitarea noastră de toate zilele
cocoșul care ne trezește să ne rugăm
firimiturile de care avem și noi nevoie
credința strigă după noi
rugăciunea neadormită a inimii
postul care se sfârșește în necredință
trecătoarea îngustă de care ne e frică
treptele care lipsesc din scară
apa vie care trece pe lângă noi
noaptea care se aruncă peste zi
râul se întoarce la izvoare
jocul curat al copilăriei
harul se ține după noi
Maria, iubirea care vine din lumină
parfumul care spală
sufletul va pleca în călătorie
nu ne e frică de iubire
sunt copilul tău și m-am întors
mult am uitat de tine
păcatele mi-au parcurs timpul
mă ia de mână
singuri amândoi
milostivirea intră în mine
lumina străină de lumina noastră
învierea în clipa morții
tăcere
amin! amin! amin!
009
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ovidiu todoran
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 294
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 58
- Actualizat
Cum sa citezi
ovidiu todoran. “Mărgelele Rozarului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ovidiu-todoran/poezie/14205541/margelele-rozaruluiComentarii (0)
Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.
