Poezie

Drumul

1 min lectură·19 august 2004

Mediu

Sunt o simplă ramă de tablou rezemată de ideea unui perete ce nu mai există,

o pereche de mâini care nu au mai scris demult și acum reînvață să scrie,

o aripă zbătându-se în zadar să șteargă lacrimi de pe o privire tristă,

un strop de melancolie.

…

Sunt, un tablou aruncat prin subsoluri de stele,

o fereastră lăsată să viseze la un zid al ei,

un călător plecat cu gândul s-ajungă la zei

dar tot mereu ajuns pe drumuri grele…

Sunt, două palme acoperind un chip întunecat,

programate să trăiască și să iubească-n neștire,

distrug tot ce-ating din iubire…

Dar tot mereu, de mine am uitat.

…

Dar, am aflat

că nu există singurătate ci doar un cinism absurd

prin care ne îndepărtăm unii de alții,

am aflat că ne mișcăm prin lumea asta mai repede decât ne închipuim

și că suntem amenințați cu uitarea mai mult decât am crede…

Am mai aflat că nu există ziduri fără ferestre,

nici mâini care nu știu să scrie

și nici aripi care nu știu să zboare…

Există… doar un drum, greu, pe care ne întâlnim din întâmplare

și îl continuăm împreună.

Doar atât.

002.223

Ovidiu Strachinariu. “Drumul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ovidiu-strachinariu-0007166/poezie/83530/drumul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.