Un boț de granit
îți doarme în suflet
freamătul
unui trandafir alb...
Te închizi
ca o carapace de piatră
dură
tainică
te ascunzi
ca o Ană
în brâuri reci de zidiri.
Simt dorința de a te
Doar ei pot schimba
colbul pământului în pulbere Eden
pruncii concepuți
din muritori și din Zei
jumătate oameni, jumătate eterni.
Doar ei pot avea
o viziune timidă
spre libertatea
Ne este foame, să plângem
cu ochii cerului
setea de noi ne frământă
profunzimea dezamăgiri
atât de catifelat
încât, ne zgârâie sufletul.
Lacrimi din noi
ne umedă, ca o igrasie adâncă
până
Umblu prin spicele părului tău
cu degetele răsfirate
unei treierători.
A venit timpul serii
să-ți culeg roadele pasiunii.
A venit toamna înserării
să-ți storc din buze
strugurii
Între maluri de seară
luna coboară pe ape
în propria-i oglindire
să-și aline singurătatea.
Buzele nopții
sărută ascuțișul glasului de sirenă
sângele galben
plutește peste liniștea
Dă-mi înapoi gândurile, visurile
dă-mi marea ochilor tăi
în care m-am înecat prima oară
valul pe care ne-am ridicat catargul
dă-mi stropul timpului să-l beau
în cinstea ta
și să mă-mbăt de
OS