Poezie

Ochii pescăruși

1 min lectură·16 iunie 2012

Mediu

Ne este foame, să plângem

cu ochii cerului

setea de noi ne frământă

profunzimea dezamăgiri

atât de catifelat

încât, ne zgârâie sufletul.

Lacrimi din noi

ne umedă, ca o igrasie adâncă

până la genunchi, până la brâu

dantelării de spumă până-n vorbire.

Presimt

când, înspre sprâncene va urca

va veni ziua ochilor pescăruși.

Acum îi simt cum se odihnesc

pe vârful degetelor

și se hrănesc, cu firmituri sărate.

Digul falezei

acum e o fantasmă gotică

ce-mi bântuie

imaginația plimbărilor romantice.

Dacă ne-am iubi cu peștii

din orgasm

poate ne-ar crește branhii

și-am putea respira distanța umedă

înflorind, cărări de apă

dâre parfumate până la noi.

Sau, am putea răpi albatroșii

cu plase țesute de păianjeni pescari

să le furăm zborul.

Din aripi le-am stoarce pulsul levitației

cu seringi vii

l-am injecta în vene

să plutim înspre noi

pe valuri duioase, de foșnet marin...

00980

ovidiu sinov. “Ochii pescăruși.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ovidiu-sinov/poezie/14009388/ochii-pescarusi

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.