Ovidiu Scridon

Depărtările-mi apasă glezna, Gîndul trece clandestin peste hotar Luminată-i pe vecie bezna; Așteptarea n-a fost totuși în zadar. Tot amarul l-am gustat în taină, Tot fiorul l-am simțit în

Voi învăța să zbor ... știu asta peste pragul îndoielilor apăsătoare, voi învăța să zbor Prin cotidianul oglindit în val cu șuier de suspine. Nicicînd în copilărie n-am

Adica singur Am oferit probabil prea puțin din ce-nseamnă „a da” am așteptat probabil prea mult de la verbul „a iubi” într-un tîrziu m-am trezit așa cum am fost de fapt tot

Încotro? Mi-e dor de-o dimineață agitată nuanțată de vibrații pofticioase fără orbite triste îngenunchiate de nesomn firesc și-amar atîtea vise risipite zvîcnesc în bulbuci

Portret Urechile lumii sînt mute tăcerea-și trimite urletul spre cer absența mărșăluiește-n tunele lumina chinuie blînda privire timpul pozează-a mister harfele mingîie lin melodia

Între prieteni Dacă stelele în cor vor plînge, Dac-amarul și tristețea ne va-nfrînge, Amintirile-au un rost, Vom fi iarași cum am fost, La un loc, din nou cu toții ne

Lasati-ma sa cint! Printre priviri și printre cuvinte Sufletul meu se-agită fierbinte Să-și trăiască stropul de viață, Chiar dacă-i soare sau chiar dacă-i ceață. Mă-nclin ușor ca

Ce-a rămas în urma ei? Parfumul ostenit de vreme; Stropi de lumini, foste scîntei Timpul ce-i dus ar vrea să-l cheme. Gîndu-mi ascuns chipul îi poartă Scrumul de azi ce-a fost iubire, Clipa

Insomnie Degetele tale însetate de mișcare îmi aranjează suav fiecare clipă de nesomn gînduri obosite sprijinite-n cîrje se lovesc tăcute cap în cap doar

Neseriozitatea ploii îmi tulbură neliniștea sufletului proaspăt antrenat în vîrtejul obositor de ceasornic grăbit al instrucției de front Sagețile transformate-n picuri îmi șterg

Ce-a rămas în urma ei? Parfumul ostenit de vreme; Stropi de lumini, foste scîntei Timpul ce-i dus ar vrea să-l cheme. Gîndu-mi ascuns chipul îi poartă Scrumul de azi ce-a fost iubire, Clipa

Degetele tale însetate de mișcare îmi aranjează suav fiecare clipă de nesomn gînduri obosite sprijinite-n cîrje se lovesc tăcute cap în cap doar depărtările mai vorbesc.

Îmi plouă-n suflet lacrimile toamnei surîsul tău strivit de timp adie la ferestre firesc tăcerea pașii noștri au rămas în urmă înainte doar pașii mei.

Citește-mi ploaia din privire, Străfundul așternut între noi, Fisura palidă sclipind a amăgire Dintr-o noapte împărțită la doi. Potopul ce-amenință mut Stă gata să ne înfășoare; Buzele tale

Când ne împărțim iubirea Poate-am să-nțeleg vreodată De ce-n gândurile tale Te consideri vinovată. Freamătul prelins în geamăt Mă întreb ce poate fi Prin suspinul tău angelic; „A trăda” sau

Melodie Corzile muzicale vesele cândva adulmecă șchiopătând tristețile dezacordate din sufletul altădată plin de vise îndrăznețe. Stropi târzii din clipe trecute prăfuiesc fără

Concluzii Zbaterea mea privitul în sus și pofta de cunoaștere m-au contopit într-un amestec uniform de seriozitate tristă dezamăgire

Sub perdeaua gândurilor zăresc chipul tău frumos nestins chiriașul unei enigme neidentificate stăpân deplin cu tendințe de expansiune…