Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Trei fulgi născuți din trei surori

1 min lectură·
Mediu
Trei fulgi, născuți din trei surori,
Purtați de vânt pe cer, subt nori,
Valsând spre noi se hârjonesc
Și devenirea-și povestesc:
- Eu, spune primul, sunt odor,
Născut din spumă de izvor
De răcoroasa Primăvară!
Purtat de adieri de seară,
M-am ridicat și-am revenit
Trei anotimpuri, și-mplinit
Ca picur-lacrimă pe cer,
Am fost schimbat în fulg de ger!
- Dar tu? Eu sunt odor din Vară,
Când cerul, câmpul de secară
L-a dăruit, crescându-i rodul
Cu ploaia caldă, iar norodul
De păsăret din lan fugit,
Sătul de bobi m-au risipit,
Purtat pe-aripe sus pe cer,
Să fiu schimbat în fulg de ger!
În urmă, cel mai mic se-ndeamnă:
- Eu sunt odorul mamei Toamnă!
Dar, zămislit de dimineață,
N-am reușit să văd prin ceată
Cum vântul lacom rupe-o frunză
Și-o zboară-n zare s-o ascunză.
Iar eu, plăpândul giuvaer,
Am fost schimbat în fulg de ger!
Eh ! Asta e ! În horă prinși,
Se hârjonesc de iarnă ninși,
Purtați de vânt pe cer subt nori,
Trei fulgi născuți din trei surori.
002.464
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
171
Citire
1 min
Versuri
32
Actualizat

Cum sa citezi

Ovidiu Oana. “Trei fulgi născuți din trei surori.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ovidiu-oana/poezie/222795/trei-fulgi-nascuti-din-trei-surori

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.