Poezie
Oana
ciclul Povești din veac
1 min lectură·
Mediu
Vibrează sub boltă povești pământene,
Pierdute prin cețuri și neguri demult.
Le vom ispiti să se-ntoarcă alene,
Din veacuri trecute de aprig tumult.
Arama clădită de Domnul Ștefan
În Piatra, ne spune a Oanei-fecioare
Poveste. Cum piere prin gândul viclean,
Ce-a rupt din Moldova prea gingașă floare.
Răpită din casa părintelui-tată,
De lotri cei hâzi care-s scoși de la legi,
E fata Spătarului Șendrea purtată,
Spre loc de cumplite fărădelegi.
În tainiți de munte e dusă și-n șoapte,
Legată-n batjocuri nepoata de Domn,
Bandiții o-ncarcă de-ocară în noapte,
În vreme ce straja și slugile dorm.
Mândria duducăi li-e grea încercare
Și hoții pierduți de credința curată,
Prăvale copila în hăul cel mare,
Iar Crin-armăsarul pornește și-o cată.
Dureri străjuiesc de atunci amintirea
Domniței pierdute în râpa hidoasă,
Doar turnul cu-arame mai mișcă simțirea,
Când strigă prin timp o istorie frumoasă.
Prin vânturi e clipă de sunet icoana,
A tristei vibrații din clopote dusă,
Iar zarea se-ncarcă de numele Oa – na... ,
Fecioara de lotri și munte răpusă.
001566
0