Poezie
Bucefal
ciclul Povești din veac
1 min lectură·
Mediu
Aleargă mânzul nostru, ba zvârle, se cabrează,
Gonește nebunește și sare peste tot,
Cât timp stăpânu-nvață cu însuși Aristot,
Dar când la dânsu-l cheamă, pe loc îngenunchează.
Un animal din soare, o splendidă făptură,
Născut sub zodii faste, ca un trimis divin,
Crescut în Macedonia pentru măreț destin,
Ne-nduplecat primește, un singur frâu în gură.
Încremenea cu teama de umbra-i pământească,
Dar ne-nfricat se-arată în aspre bătălii,
Unde un rege mândru-l va duce prin câmpii-n
Adâncurile Persiei, voind s-o cucerească.
Când Marele-Alexandru pe Bucefal îl pierde,
În crâncene războaie, el, un mormânt-oraș
Poruncă iute-aruncă să-i facă de sălaș,
Tovarășului care nu-i chip să-l mai desmierde.
Așa s-a scris legenda cu-n armăsar iubit,
Ce-n aspre cavalcade mereu biruitor
A stat ca și stăpânul atot-cuceritor,
Cu fața toată viața, mereu spre răsărit.
001.973
0