Poezie
Sonet XLVII
(singurătatea … )
1 min lectură·
Mediu
Singurătatea, când cel drag mi-e casă
E deznădejde. Dacă Dumnezeu
Nu-mi dă speranță, cum voi trece eu
De zidul orb, când celuilalt nu-i pasă?
Mai rabd un dor sperând. Poate mă mântui
De aspra ta sentință condamnat,
Să ies din labirint înseninat,
Sau dacă nu, prin iad, în veci să bântui.
Mi-e libertatea temniță mizeră.
Ce mic e universul pentru prins!
Când ”te iubesc!” răsună tot mai stins,
Nebun e, oare, cel care mai speră?
Arată-mi, Doamne, calea spre-mplinire,
Sau fă-mi din vise, tristă nălucire!
001.743
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ovidiu Oana
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 85
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Ovidiu Oana. “Sonet XLVII.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ovidiu-oana/poezie/13913864/sonet-xlviiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.