Poezie
Sonet XXVI
(plâns ...)
1 min lectură·
Mediu
Cum cade din ceruri o ploaie amară
Așa se prăvale sălbaticu-mi plâns
Și-adapă izvorul ce apa-și strecoară-n
Firide, prin munte, mai larg sau mai strâns.
Din mine, prin gene, spre lume, tăcută,
Se trece-n cristale și lumii cuvântă.
Din stei de durere în suflet născută,
Amarnica viață ce inima zvântă,
Deșerturi sădind în sărmana făptură.
Târziu, când secat și de tot ofilit,
Pictându-mi obrajii cu-ndemnuri la ură,
Se-oprește și plânsul din dor zămislit.
Cât timp suferința trăiește-n palate,
Speranța-n bordeie imunde se zbate.
023.706
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ovidiu Oana
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 83
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Ovidiu Oana. “Sonet XXVI.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ovidiu-oana/poezie/13905063/sonet-xxviComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
OOalcătuirea poetică răspunde fiecărei stări a celui atras să se mărturisească
0
\"speranța-n bordeie imune se zbate\" să răzbată și să aducă pace sufletească, echilibru interior în fața vieții și a suferinței.
Cu admirație,
Rodica