Poezie
Sonet XVIII
(libertatea necredinței ...)
1 min lectură·
Mediu
E necredința-n Tine un act de libertate?
E împlinit acela care refuză legi,
Sau neglijat și despot Te simte când alegi
Pe cei ce-Þi cred orbește cuvântul, o cetate?
Cu nașterea și viața la fel îngăduite
De-aceeași lege-a firii de rit universal,
Ei simt eternitatea în eul abisal,
Chiar fără rugi ce-așteaptă să fie răsplătite
Și merg pe drumul vieții născându-se, trăind,
Întreabă, vor să știe, istorii răscolesc,
Visează, luptă, -ncearcă, spre viitor privesc,
Clădind la fel cu obștea și tot la fel murind.
Nu-s eretici aceia ce vor să se-mplinească.
Tu ai făcut căutarea, virtute omenească.
024.186
0
Emanciparea e o virtute omeneasca?
Imi place inceputul sonetului, apreciez stilul statuar simplu (al sonetelor tale in general); mesajele uneori sunt prea directe, alteori au pur si simplu semetia unor postulate. Ma amuza faptul ca in zborul, freamatul ”necredintei”/cautarii, raportarea la divinitate e primordiala, comunicarea cu Aceasta se face fara intermediari.
Oricum, cautarea continua!