Ovidiu Mantaluta

Da, e un lucru, sau un fapt, personal, așa cum vrea categorisirea să categorisesc...deci...e seara mea, dar scriu gramatical corect pentru voi...sau pentru ca voi să puteți citi erorile mele de

Până ieri, era toamnă și chiar dacă mai cădeau frunze, se vedea urma de pe ram, acolo unde, odată, crescuseră, fără să știe că or să cadă... Azi am aflat, că, de fapt, nicio frunză nu cade

Noi, Sfinții Părinți Pe pământ coborât-am În dzilele noastre deschise.. Iar sfântul cel Petru Prin veacuri, Cerșise Ca voi să trăiți, o, voi oameni, Venit-am… Mai stau cu Andreea Si

Erai tu, Numai călcâie și zulufi Trezită din paiele nopții (grâu treierat la arie) Acum, nu mai spunem: Aveai tot ce ai - Coliniaritate Și zâmbet la brâu

Pasărea, E o altă specie Ea scrie cu aripile și vorbește Cu vântul Þipătul ei, pe înserat Nu seamănă a spaimă Ci a dor Iar țărâna fumurie Ce o dorește în moartea ei Nu știe să

Mângâi cuvintele, Și ți le trimit, amorțite De duioșia mea La tine în brațe, Încep să ceară, Precum copiii...și plâng, Și vor să le crești Numai tu... Mai sunt și cuvintele

Din cuib, În mâinile tale Frunza de vie Crudă Nu are umbră Coji uscate De ou Ochi de tristețe Înalt, pasărea Cheamă A moarte

Cândva, o oaie... Copite, Premoniții Și blană... Apoi, un cioban: Brazi, fluiere, Și tot așa... Cei doi, pe-nserat S-au sfătuit: Vor emigra în Canada... De atunci, Fluierele Sună a

Ar trebui, când vine noaptea, Să nu mă plâng niciunde Că ai fi fost Vreodat\' aievea... Și dacă somnul, când nu vine, Te-ar mai duce, Dor gândului meu, Tocit de ani Ar trebui, când vine

Nimic nu am Decât un lemn De suflet Gânduri, Sec... Și sună toaca Cheamă seara Și petrec... Mereu, aceeași Parcă alta Vine Vremea... Asfalt încins, Un gând ucis, Eu trec...

Am adus acum din piață Bradul, verde, lerui ler Mă prefac bărbat în casă, An de an, sărac, stingher. Bradu-i verde, Hrușcă-i cântec, Curge vremea, giuvaer, Mă prefac bărbat în casă,

Alb si mereu Crăciunul Cu tine, Si eu, ca si tine, sunt eu... Si eu, ca si alții Ninsoare pe gânduri, Si frigul În lume Și eu... Căldura și vremea, Doar eu, pentru mine... Crăciunul,

Îmi scriu mie, deseori că sunt tâmpit Îmi spun mie, deseori, că sunt teribil de tâmpit Alții mi-au spus-o Și nu i-am crezut Altii mi-au povestit Că merele coapte sunt pentru porci Iar eu

Vă dărui O absență, De vreți Să nu mai fiu... Iubire, Existență, Chemare, Și rachiu... Din seară, către Ușă De vreți, Ca eu să știu Rugați la vânt, Mătușă, Colaci de fum Să

Vedeți, Aceste ruine Datează încă De la naștere. Dacă săpăm Metodic Observăm perioade De avânt Și invers. Toți jefuitorii Au pierdut Câte ceva: mereu Același Lucru.

În palmă țin o scorpie, Străvezie, delicată Si letală… Mă joc cu ea, îmi place felul În care, brusc, Ucide… Ucide-mă de trei ori Eu o descânt, si mor.. Cu palma muscată, cu

Nu știu alții cum sunt... dar pentru mine Crăciunul a rămas întipărit din copilărie ca o sărbătoare a curățeniei sufletești, a bunătății și omeniei, a emoției și bucuriei exprimate prin cântec

Pe cărare Și veri Fără soare Prin noi… Un zbor Pe uitare Cocor Sus, în zare Și ploi... E toamnă, De viață Suspinul De gheață Veni... Un nor, sus, În zare Suspin, Pe

Din palmele mele Crește O floare Fără vorbe Și fără Mofturi Din palmele Ce te-au uitat, Crește Liniștea Mi-am astupat urechile Cu ceară Și m-am legat De floare Ca un

Cu mâine Eminescu, o zi Innoadă Trist Cu mine, zile Alte Cristal De ametist Cu nodul de ființă Ce credem Limpezi O lină Neputință Oh, cale De o zi O cale fără cale, Și

Ce fac elevii: - Intră în școală și își omoară în bătaie prietena presupus infidelă - Se distrează păruindu-se pe coridoare sau prin clase (fetele) sau se umplu de sânge unii pe alții (băieții),

Mâinile tale Sunt, pentru mine, Un semn... Al sufletului tău care mă atinge Pe buzele arse Pe inima spartă Ca piatra Din carieră... Dragostea mâinilor tale Mă ține Și vreau Să-mi