Poezii

Istorii pierdute sub ceruri portocalii, limbi uitate,de tun și de bronz de neclarități(nebulozități) O încâlceală neclară în această umbră, un mod de-a deposeda istoria o desfătare de

Să vină toate păsările lumii și să ciugulească din palma mea,pâinea vieții să vină aerul și peștii și taurul spaniol paiațe și corbi... Popoare întregi de ființe, câte mi-au populat insomniile,

Sculptați sunt doar sfinții... și măreția aripilor, sex primordial! M-am născut fără trup, doar semn al rodului, prudență a gestului uman, pasăre moartă pe pământ biciuită de umbra lui

Întotdeauna, surâsul a început cu ploaie. Pasărea și animalul au murit. Focul s-a aprins și peștele bate mătănii. Mă doare. O mângâiere se-ntoarce spre pământ. Nu eu am zdrobit Cartagina nu eu

Vine și ziua când înserează sufletele, și nu m-am regăsit între morminte. Au crescut păsări în pământ, rodul plâns către Dumnezeu. Aici viața ucide și acuză, întunericul e mai mare. Mielul stă

Din nou,nepăsătorul soare negru lovește lumina umană, prinsă Între nimb și rug, rod și biruință. Floarea de cireș orbită, își adulmecă Vechiul vis, peștele se dezice de simbolul său Afrodita a