ovidiu cristian dinica

liniștea stăpânește strada, în mijlocul aerului pictat cu creta bazinul de corpuri atrage sarea, chipuri impregnate cu nesomn merg pe pleoape ca și cum ar merge pe valurile de nisip ale plajei

chiar sunt din bazalt cuvintele în care poetul sapă adânc, sufletul său cuprinde nu doar cerul ci și memoria apei, cuvintele în care pune entuziasm prind viață și atât de mult își dorește

după plecarea ta mi-a trebuit o zi să adun cuvintele în care am pescuit gândul întoarcerii o altă zi să desfac nodul de la pantofii prin care degetele prindeau conturul rădăcinilor zilele se

S-ar fi putut ca adultul să plece fără el la câmp, să încarce fânul, însă copilul, atent, a fugit pe urmele bărbatului, să nu-l piardă din ochi. A alergat cu vrednicie sute de metri până a prins

arăt lumii ca și când din orbite mi-am scos ochii, nu vreau să mai văd lumina tristă a răsăritului războinic, moartea îmi dă gustul amar al neputinței, implacabilă îmi lasă sufletul

mama între perne roșii zâmbește cu umerii cuprinși de lumina tabloului nu mă născusem încă peste două toamne începeam să alerg pe culoarul lung urmărit de surâsul de icoană al dimineții se

Poeta Maria Cernătescu vine cu două volume de versuri în care se destăinuie liric cititorului. Ea reușește să redea emoția folosindu-se de reperele cunoașterii. Unul dintre repere este timpul care ca

îi crește între genunchi veșnicia o amintire vie a nopților petrecute la căpătâi își colorează fața în cenușiu să poată căra după sine umbra ca un petec de culoare pe care viața i-o

Ce poate să conțină o cârpă din bumbac? Doar praf, urme de vegetație, eventual mucegai. Asta a găsit și el pe cârpa aruncată sub pat, căutând creioanele căzute. Numai că în cârpă mai era ceva

În camera mea solitară șoarecii se ascundeau printre jucării, stele de plastic și flori de hârtie, ronțăind începutul de zi între mobila gri și inimă pe care o desfăceau în lumină în bucăți

țara pe care o cunosc nu se găsește în mlaștina ce o înghițite lacom, în țara mea visele nu sunt ținute în lesă, ea este leagăn și trudă, este ziua pe care ți-o dăruiesc, fară să-ți înșel

Pe malul râului cu țărmuri sălbatice, timpul se oprise. Era un loc uitat de hărți, dar viu în șoaptele bătrânilor care vorbeau doar în pragul somnului. Acolo, malurile se mutau cu fiecare generație,

moartea își făcea liniștită lecțiile adulmeca asemeni unui câine peștii în carena vaselor scufundate ștergea urma sirenelor din calea vapoarelor număra crustaceele în burta pisicii de

este singurul oraș ce are împărați la fiecare capăt la capătul sudic un cezar spânzură timpul în undiță momeala o dă apelor adânci să-i încarce năvodul cu răbdare la capătul opus într-un