Ott Cristina

Se prelinge toamna, printre stropii grei de ploaie ce se înghesuie grăbiți pe geamul prăfuit de nepăsare. Se prelinge toamna, iar gândurile noastre suspinând au căzut în frig prin

Ce-am sărutat cu pleoapele Visând în miez de zi M-a acceptat și m-a primit În brațele-i de spini. L-am tot privit și tot întors L-am smotocit și alungit, Ursuz și crud, m-a luminat, Până

Mi-e frică de oamenii triști din cauza privirii lor. Este atâta resemnare în privirea lor, o amorțeală muribundă care dacă încearcă să zâmbească, se transformă într-o ceață morbidă care se așterne pe

Mă întreb de multe ori, oare apreciem îndeajuns de mult ceea ce suntem, ceea ce simțim și ceea ce însemnăm pentru cei din jurul nostru? Oare ne iubim suficient de mult durerile și bucuriile,

Tu ești eu, ești sângele ce curge-n corpul meu, ești viața ce-o trăiesc în gândul tău, ești locul unde merge drumul meu, tu ești eu. Eu sunt tu, sunt zâmbetul ce crește în al tău sărut sunt

În liniștea nopții Îți aud gândurile Șoptind stelelor Cât de mult mă iubești. În liniștea nopții Îți aud inima Dirijând sufletul Într-un ritm nebunesc. În liniștea nopții Îți aud

Ascult cum cad Încet-încet Pe-un nor pufos de somn, Ce mă va duce până mâine Departe de-acest dor. Ascult cum vii Tiptil-tiptil Să nu-mi furi visele, Dar parcă simt cum mă privești

Răbdare, până aleargă Toți norii după soare Și-un curcubeu să spargă Ultimul strop de ploaie. Răbdare ca să treacă Un șir de nouă luni, Lung, cât să-mpletească Un prinț, doar din

O pată de culoare Pe un cer cenușiu, Măcar o mică floare Pe un câmp auriu. Un strop de apă rece Într-un deșert de foc; Nicicând să nu mai sece Paharul cu noroc. O pajiște cu fluturi Ce

Sunt suflet, lumină, ocean de speranță, Am aripi, voință și sete de viață. Locașul îmi este o lume de vis, Un vis înghețat și greu de atins. Trăiesc din păcate-ntr-o lume de gheață Cu oameni

Când stropi furioși spre geam țintesc, Pândesc ca sa găsească Priviri confuze ce-ndrăznesc De geam sa se lipească. Când gândul fuge spre fereastră, Invită în neștire O

Să fi copil, să poți zburda În roua dimineții, Să speri că vei putea intra Cândva în teatrul vieții. Să îți impui a reuși Printre păpuși în viață, Apoi să speri că vei

E întuneric. Negru și rece. Mi-ngheață trupul, mi-l amorțește. Gândul meu capul și-apleacă În poala timpului Ce nu mai vrea să treacă. O lumânare fierbinte și albă Se dezbracă încet ca să

Peste brazi pufoși Pentru copii frumoși, Peste semilune pline De migdale și smochine, Peste sprinteni clopoței Urmăriți de nepoței Se presară zahăr pudră, Geamăn cu zăpada mândră Ce din cer

O lacrimă rece pe obrazul tău pârjolește totul în sufletul meu; picătură infinită, fără de răbdare, mă scufundă în ea, în ea și în sare. O lacrimă caldă pe obrazul tău reînvie totul în

Iarna ce se joacă-n zăpada pufoasă Culege flori de gheață pentru o mireasă În mătase albă, nespus de frumoasă. Din fire multe, albe și încă somnoroase Ce-n mantia de nea s-au împletit

Ființa ce tocmai din pântec a ieșit Cu vocea sa pură natura-a trezit. Cu râsetul ei a pictat fluturii Și lacrima ei a născut mugurii. Cântă-ntre flori ș-ascultă iubirea O-mbracă în raze,

Dacă închid ochii sau am să îi deschid, Văd tot același lucru: al tău luminos chip. Dacă-mi simt trupul întunecat și rece, Privesc în ai tăi ochi și răul tot va trece. Dacă ascult pădurea sau

Ai plecat… Și toamna bogată Se scutură udă și plouă În privirea mea, Pe strada iubită Unde-odinioară-mi jurai Dragostea ta... Ai plecat... În urma ta, Și vuietul nopții își varsă amarul

Atunci când soarele ne va cânta Să ne lăsăm purtați de vraja sa. Zbura-vom duși de visul nemuririi Zbura-voi amăgita de-otrava iubirii Lângă inima ta... Atunci când păsări

Trăiesc...și totuși,nu trăiesc... Te-am iubit,te voi iubi și te iubesc Cu toate astea simt că nu trăiesc. Sunt între granița dintre ce va fi și ce-a fost Și totul va fi și a fost frumos, Dar

Ce ar fi viața fără soare Fără pământ și fără mare? Am fi toți orbi și reci și fără suflet Stane de piatră ce spun cuvinte mute. Ce ar fi viața fără bucăți rupte din soare Sau din pământ și

Dă-mi pieptul tău să pot dormi Și ochii tăi să pot vorbi; Câte-aș putea să spun cu ochii tăi, Câte-aș putea cuprinde:țări si mări! Dă-mi buzele să mă îmbrac