Se prelinge toamna,
printre stropii grei de ploaie
ce se înghesuie grăbiți
pe geamul prăfuit de nepăsare.
Se prelinge toamna,
iar gândurile noastre suspinând
au căzut în frig
prin
FADE IN:
1. INT. DORMITOR OVIDIU. NOAPTE
OVIDIU (52) doarme singur în patul matrimonial din dormitorul său. Este neliniștit, transpirat, cufundat într-un coșmar din care se
Ce-am sărutat cu pleoapele
Visând în miez de zi
M-a acceptat și m-a primit
În brațele-i de spini.
L-am tot privit și tot întors
L-am smotocit și alungit,
Ursuz și crud, m-a luminat,
Până
Mi-e frică de oamenii triști din cauza privirii lor. Este atâta resemnare în privirea lor, o amorțeală muribundă care dacă încearcă să zâmbească, se transformă într-o ceață morbidă care se așterne pe
Mă întreb de multe ori, oare apreciem îndeajuns de mult ceea ce suntem, ceea ce simțim și ceea ce însemnăm pentru cei din jurul nostru? Oare ne iubim suficient de mult durerile și bucuriile,
Tu ești eu,
ești sângele
ce curge-n corpul meu,
ești viața
ce-o trăiesc în gândul tău,
ești locul
unde merge drumul meu,
tu ești eu. Eu sunt tu,
sunt zâmbetul ce crește
în al tău sărut
sunt
În liniștea nopții
Îți aud gândurile
Șoptind stelelor
Cât de mult mă iubești.
În liniștea nopții
Îți aud inima
Dirijând sufletul
Într-un ritm nebunesc.
În liniștea nopții
Îți aud
Ascult cum cad
Încet-încet
Pe-un nor pufos de somn,
Ce mă va duce până mâine
Departe de-acest dor.
Ascult cum vii
Tiptil-tiptil
Să nu-mi furi visele,
Dar parcă simt cum mă privești
Răbdare, până aleargă
Toți norii după soare
Și-un curcubeu să spargă
Ultimul strop de ploaie.
Răbdare ca să treacă
Un șir de nouă luni,
Lung, cât să-mpletească
Un prinț, doar din
O pată de culoare
Pe un cer cenușiu,
Măcar o mică floare
Pe un câmp auriu.
Un strop de apă rece
Într-un deșert de foc;
Nicicând să nu mai sece
Paharul cu noroc.
O pajiște cu fluturi
Ce
Sunt suflet, lumină, ocean de speranță,
Am aripi, voință și sete de viață.
Locașul îmi este o lume de vis,
Un vis înghețat și greu de atins.
Trăiesc din păcate-ntr-o lume de gheață
Cu oameni
Când stropi furioși spre geam țintesc,
Pândesc ca sa găsească
Priviri confuze ce-ndrăznesc
De geam sa se lipească.
Când gândul fuge spre fereastră,
Invită în neștire
O
Să fi copil, să poți zburda
În roua dimineții,
Să speri că vei putea intra
Cândva în teatrul vieții.
Să îți impui a reuși
Printre păpuși în viață,
Apoi să speri că vei
E întuneric. Negru și rece.
Mi-ngheață trupul, mi-l amorțește.
Gândul meu capul și-apleacă
În poala timpului
Ce nu mai vrea să treacă.
O lumânare fierbinte și albă
Se dezbracă încet ca să
Peste brazi pufoși
Pentru copii frumoși,
Peste semilune pline
De migdale și smochine,
Peste sprinteni clopoței
Urmăriți de nepoței
Se presară zahăr pudră,
Geamăn cu zăpada mândră
Ce din cer
O lacrimă rece pe obrazul tău
pârjolește totul în sufletul meu;
picătură infinită, fără de răbdare,
mă scufundă în ea,
în ea și în sare.
O lacrimă caldă pe obrazul tău
reînvie totul în
Iarna ce se joacă-n zăpada pufoasă
Culege flori de gheață pentru o mireasă
În mătase albă, nespus de frumoasă.
Din fire multe, albe și încă somnoroase
Ce-n mantia de nea s-au împletit
Ființa ce tocmai din pântec a ieșit
Cu vocea sa pură natura-a trezit.
Cu râsetul ei a pictat fluturii
Și lacrima ei a născut mugurii.
Cântă-ntre flori ș-ascultă iubirea
O-mbracă în raze,
Dacă închid ochii sau am să îi deschid,
Văd tot același lucru: al tău luminos chip.
Dacă-mi simt trupul întunecat și rece,
Privesc în ai tăi ochi și răul tot va trece.
Dacă ascult pădurea sau
Ai plecat…
Și toamna bogată
Se scutură udă și plouă
În privirea mea,
Pe strada iubită
Unde-odinioară-mi jurai
Dragostea ta...
Ai plecat...
În urma ta,
Și vuietul nopții își varsă amarul
Atunci când soarele ne va cânta
Să ne lăsăm purtați de vraja sa.
Zbura-vom duși de visul nemuririi
Zbura-voi amăgita de-otrava iubirii
Lângă inima ta...
Atunci când păsări
Trăiesc...și totuși,nu trăiesc...
Te-am iubit,te voi iubi și te iubesc
Cu toate astea simt că nu trăiesc.
Sunt între granița dintre ce va fi și ce-a fost
Și totul va fi și a fost frumos,
Dar
Ce ar fi viața fără soare
Fără pământ și fără mare?
Am fi toți orbi și reci și fără suflet
Stane de piatră ce spun cuvinte mute.
Ce ar fi viața fără bucăți rupte din soare
Sau din pământ și
Dă-mi pieptul tău să pot dormi
Și ochii tăi să pot vorbi;
Câte-aș putea să spun cu ochii tăi,
Câte-aș putea cuprinde:țări si mări!
Dă-mi buzele să mă îmbrac