Abandon
S-a micșorat lumea Și mă strâng pereții, Mă doare tot ce cunosc, Mă strânge... E prea strâmtă grota ce mă-nghite În vâltori nepăsătoare, Mă-nchide în definiții absurde. M-a uitat timpul,
Nocturnă
Se rupe noaptea în tăcere, În ganduri diabolice, mârșave, Descoperite pe-alocuri la palidă lumină A vre-unui stâlp de gardă. E-un joc cu polițiști și vampe, Un joc îmbietor, parșiv, Cu
Frânturi de rugăciune
Nu-mi spune vorbe fară rost, Nu îmi vorbi de iubire În fraze încâlcite Și de înțelepciune În proverbe. Nu mă certa Pentru risipa de mângâieri Sau pentru zâmbetul furat. Nu mă lăsa să
Allegro
În vise deșarte mă ascund; Fugind prin labirinte inventate De gânduri ce nu pot fi îngropate Și pe care cu greu le pătrund. Îmi pierd viața încercând s-o trăiesc Și simt cum timpul, nepăsător,
La mare
Tresaltă sărutând dureros țărmul uscat de dorință și vibrează în umbre orizontul la atingerea ei tremurândă. O gâdilă scoici O joacă copiii... Dar revărsată confesiune rostită în sunet
Adelante!
M-adun din cioburi zdrobite cu grație; ce reflectă întunericul. Și din beția mea de iluzii falsificate mă trezesc împraștiată de vânt. Râd printre lacrimi înnodate cu remușcări si umilitoare
