Odãgescu Bogdan

`Lumea postmodernă e bântuită de Dumnezeul negat`
aia e lumea moderna. lumea postmoderna nici macar nu mai e interesata de dumnezeul monolitic. mai degraba de o multime de alternative. see new age.

da ce conteaza daca iti zici critic sau comentator literar, atata vreme cat faci treaba cum trebuie? daca stii in spatele carei denumiri sa te camuflezi, de dragul identitatii sau in ciuda criticilor si criticistilor, atat mai bine. eu sunt in continuare curios. ne-om citi si-om vedea, ce sa zic? acum ai facut boacana, ai scos volumul, nu te mai priveste :P

ca la l`oreal. pentru ca meriti.

daca nu aveai ultimul vers, dadeam si eu o stea. inchide textul prea mult.

mi-a placut lipsa de pretiozitati, tonul temperat. chiar fain.

mi`a placut articolul. un ochi exersat se vede din cateva fraze, iar pe Serban Axinte imi face placere sa il citesc de fiecare data cand am ocazia.


cateva lucruri mi-au placut in mod special:
\"Dar ne întrebăm: chiar ne interesează ce vrea Felix Nicolau?\"
o intrebare foarte buna, pe care teoria literaturii o pune de la inceputul secolului XX (mutrea accentului de pe autor pe receptor). pe care noi o ignoram cu perseverenta de multe ori.

faptul ca examinezi fraza romanului si faci referire la ironie si autoironie. intr`adevar, sunt atuu-ri ale cartii.


ce nu mi-a placut:
faptul ca dai citat din deznodamant. daca e cronica de receptare, e mai bine sa nu... daca e recomandabila cartea, atunci ii strici omului lectura, fie el si un cititor profesionist.




revin cu o judecata proprie, pe care am impresia ca am mai formulat`o pe site`ul asta... cartea mi`a placut, dar finalul, chiar si in liniile deconstructiei conturate pe parcurs, tot mi s`a parut slab in comparatie cu valoarea totala a romanului. nu e vorba de deznodamant in sine, ci e vorba de cum e livrat. ceva ma sacaie, ma simt expediat, dat afara in suturi din carte, si nici macar intr`un mod in care sa`mi fie frica, mila sau sa`mi faca placere la nivelul unei presupuse lecturi masochiste.

nu stiu de unde ai scos ideea cum ca as avea experienta, dar daca ajung prin Bucuresti cand trebuie, o sa vin.

sterge afurisenia aia de ultim alineat, ca suna ingrozitor de utecist. parca e desprinsa din cenaclul \"Floare de colt\" al scolii generale nr. 3 din Gherla.

pentru ca, de la distanta, cenaclul asta de la deko incepe sa aiba in sfarsit o forma.

iar peste 75 de ani, responsabilul cu alcatuirea monografiei Felix Nicolau va cerceta aceste commenturi in arhive si va afla ca a existat pe lumea asta unul Turcescu, care l-a facut urat pe Eminescu.

revenind la poza, imi aduc aminte de o perla a unui elev de liceu:
\"Eminescu isi astepta iubita intre trestii pentru ca impreuna sa cutremure o barca.\"

n`o fi fost chiar asa departe de adevar... adica... tot cadere in hybris poate fi considerata...

noroc ca ne explici tu ce`ar trebui sa ne trezeasca poezia. ca altfel, doamne fereste, m`as fi gandit la prostii...

exaltarea de moment. oricum, e un material critic departe peste media site`ului...

cand am citit \"acosmia maligna\" m`am si gandit la un iggdrasil in flacari...

ce`i drept ca opera eminesciana rezista foarte bine oricarei hermenautici, chiar si unei multihermenautici postmoderne (era mai bun prefixul pluri- ?).

dati dovada de o foarte mare deschidere in interpretare. am citit si celalalt fragment pe Eminescu si ambele mi se par lizibile, clare si al naibii de academice (asta nu in sens peiorativ). un cutit de argint, tandru si rece :)

materialul pare un fragment ilustrativ pentru viitorul studiu de referinta ce`o sa fie in mediul universitar (zic eu, dupa mine).

p.s. se simte formatiunea comparatista si mi se pare de bun augur.

Un inventar al materiei in doar cateva strofe. Adevarul e ca de cateva mii de ani, omul cam atat face... isi muta fizicul dintr-un loc in altul si scrie. De mutat se muta asa... ca sa aiba despre ce sa scrie.

N-am inteles o chestie... lucrurile exista pana la urma sau nu? Eu am inteles ca doar ce facem noi cu ele e fictiv. Adica materia este dar actiunea asupra ei nu? Hai ca o iau pe ulei...

Pana la urma mi-a placut. Desi nu cred ca am inteles.

Cromatica... relevanta. Stilul cinematografic de old home movie. Un aer de amintiri prafuite. Interesant. Mi-a placut cum ai inglobat totul.

Mai trec,

Imi era dor de cautarile lui Elian... timpul care se joaca intre mitic si atemporal (poate vorbesc tampenii). Oricum, e un atemporal nefixat nici macar in liric, ceea ce da profunzime. \"Mecca\" se intrevede mereu la orizont... in fiecare poem. Cautarea continua...

E 4 dimineata si mai bine tac. In capul meu suna coerent da vad ca nu iese. Oricum, las un semn de apreciere :)

Hai ca am circumstante atenuante :P Era vreo 4jumate dimineata si nici eu nu stiam exact ce vreau sa zic :)) Mai bine taceam :P

De fapt ce am vrut sa zic era ca tinteste la toate nivelele emotionale, da noh... ma scuzi, ca eram bine intentionat...

Textul de fata e doar stare... are sarma ghimpata in jurul lui, e furia TA. Cititorul vine, o vede si zice: \"uite ma si la asta, s-a enervat\".

Te-ai scos totusi bine de tot cu finalul:
\"indignat mă răsucesc
spre destin
îl iau de urechi
îi trag o palmă
și-l trimit
să se îmbete.\"
Aici mai e Poezie.

\"the brightest flame burns quickest... ...so I must find my way... ...let my heart go/ or let this heart be still\"
Ca sa fim in rezonanta cu titlul.

Deci... eu am inteles asa:
\"toți copiii cad
trebuia să-mi strigi trebuia să-mi spui

(forever trust in who you are
and) nothing else matters\"

O dai din drama comunicarii intr-un portret stirb ce aduce a puzzle incomplet, suspinand la fiecare piesa lipsa. Mi-a placut ca cititorul nu risca sa cada in capcana miorlaielii, desi poema e cumva asa, de corazon... Oricum, dincolo de pretextele textului, surprinzi Starea cu totul, iar asta pot doar sa admir...

Fain pe la tine, mai trec,

Toata floarea cea vestita a poezie.ro scrie de mama mai nou :D Hai ca glumesc...

Oricum, cred ca ai lovit bine sub centura cu pozele de fata. E manipulare emotionala :))

Serios vorbind, textul e auto-sustinut, adica nu-i nevoie sa imi aduc aminte ca eu puneam intotdeauna soarele in coltul din stanga-sus la 4-6 ani ca sa ma atinga. Dincolo de lalaiala melodramatica pe care risca sa o starneasca vizuala de fata, tinteste mult mai demn poema asta cu iz de colectie de martisoare...

Adica mi-a placut... si mai trec,