Poezie
Ea
2 min lectură·
Mediu
Eu am privit-o în ochi ca pe o fantomă
și ea s-a așezat pe prispa casei mele.
Și a vorbit cu glas prea tandru și încet,
Și mi-a vorbit strident și apoi alene.
- De ce mă porți prin largurile mării,
De ce mă urci pe culmi și aspiri la stele
și apoi cobori adânc și mefistofelic
și te avânți să zbori sau să răpui hiene?
De ce visezi iubiri și schimbi poza din rame,
De ce te îmbeți în melodii și apoi arunci sudalme,
De ce tu nu mă vezi și nu mă strângi puternic în brațe
și nu m-ai ocrotit și nici nu mai privit în ale tale palme.
Eu te-am iubit precum aștrii își cresc în lumină cerul,
Eu te-am iubit precum frunzele se țin legate de copaci,
Eu te-am iubit precum roua se îmbată fericită în dimineață
Și am privit scârbită în fiecare zi pe ce cărări tu calci.
Te-am așteptat să-ți zic și-n nopțile fierbinți sau reci,
Te-am așteptat în zilele cu ploi sau cu sori calzi,
În care insolațiile sadice îi ard în inimă, pe creștet și pe regi,
Să-mi spui că știi de mine, că mai visat și ieri și azi”.
- Dar cine ești, răspunde-mi la întrebarea mea nepotrivită,
Tu cine ești, te văd abia acum și ești sleită, îmbătrânită,
Îmi ceri iubirea ta și-mi spui că m-ai așteptat în drum
Îți sugerez că e o ieșire nereușită și mă tratezi ca pe un nebun.
- Nu te întrista, n-am vrut să-ți provoc un sentiment de supărare,
Ți-am mărturisit iubirea mea, al meu dor și resemnare,
Am fost cu tine peste tot și atunci când ți-ai abandonat credința,
Eu am rămas memoria, viața ta și suferința.
002177
0