Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Soho am Wien

aprilie 2011

2 min lectură·
Mediu
Soho am Wien (aprilie, 2011)
nevoia de doctor
mă adresez adesea
pereților
ținând discursuri care mă interesează
cultiv iluzia elastică:
asemeni unor mingi de cauciuc cuvintele
se răsucesc, revin
lovite de zid
în picioare, pereții
rezistă și-nving
rareori telefonul împiedică
iluzia elastică;
sunetul său are un singur ascultător revoltat
ai întrerupt speech-ul
aria
ai venit prea târziu,
ridic glasul asemeni jucătorului de squash
care își întărește lovitura
încercând să puncteze!
răspund numai dacă
scorul ținut pe perete de umbră
s-a șters
keep-aspect-ratio();
mi s-a spus că trebuie să știu mai mult
ca să pot stăpâni lumea
mi s-au arătat bogățiile aparente,
victoriile perpetue
ale celor care au aflat mai mult
deja
însă eu am descoperit a doua soluție, lumea
poate fi micșorată; pe bancă
lângă mine am așezat o minge colorată
tu amenințai că te vei trânti la pământ
refuzând să-ți pui rolele
(ai cinci ani)
lumea va fi stăpânită
când voi termina să-ți explic de ce trebuie învățat
mersul pe role
Soho am Wien
aș vrea să rostesc un cuvânt
despre
dragostea comercială
pentru că vreau să-i dau totul fiului meu
tinichele, zdrăngănele
plastic colorat
role, și skate’uri, și celelalte
însă mi-e frică!
răsfoită,
dragostea comercială are numere fixe;
are cifre exacte: bonuri de plată,
conturi de credit, carduri de
reducere
însă mi-e frică!
numerele acestea sunt prea simple
ca să mă poată înțelege – dintr-o plimbare
în turnul rotit al Vienei
a rămas un înscris mititel
despre ștrudel și suc de mere
(pătat într-un colț cu ulei)
atât va păstra oare fiul meu,
din mine?
tinichele, zdrăngănele
plastic colorat
role, și skate’uri, și celelalte?
013799
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
266
Citire
2 min
Versuri
65
Actualizat

Cum sa citezi

Octavian G. Mustafa. “Soho am Wien.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/octavian-g-mustafa/poezie/13978697/soho-am-wien

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ecaterina-stefan
Ecaterina Ștefan
îmi place textul \"keep-aspect-ratio()\" și ultimul: \"Soho am Wien\". sunt construite simplu și nepretențios și au un fel de naivitate atractivă, în rând cu sinceritatea pe care o pot doar intui. în primul text atmosfera din început e ok pentru a continua în același cadru și cu aceeași abordare, ce nu părea să ducă după sine vreun blocaj, adică dădea teren bun pentru o deschidere personală, dar pornind de la versul \"cultiv iluzia elastică\", care mi se pare defectuos atât la nivel de sonoritate cât și forțat prin conținutul cu care ar vrea să se joace și mai apoi, revenindu-se prin repetiție la acea iluzie, ceva se rupe și discursul devine confuz. în fine, încă nu știu, s-ar putea să mă pripesc, poate că și primul e un text bun, doar că eu nu-l înțeleg. recunosc că e și acolo o încercare din care s-ar putea desprinde ceva.
0