Poezie
Taurul amăgit
2 min lectură·
Mediu
ningea de la patru degete în sus când andrei s-a ghemuit lângă mine pe banca înghețată
știam dar mă prefăceam
penibil
fredonam un jingle bells clănțănit rămas cu el în cap
de câteva ore
nu-mi place azi de tine, i-am spus
el a bâlbâit ceva în aburii care îi ieșeau pe gură
pe nas și pe sub haine
îl vedeam toreador într-o arenă plină
mândru și disprețuitor ca un Napoleon învingător la Waterloo
ce-ai pățit, ce ai m-a întrebat el
așa mai mult într-o doară
atunci taurul s-a năpustit în goană
ridicând pământul din spatele lui într-un taur mai mare și mai puternic
care la rândul lui galopa
cu aerul molatic cu mâinile prea lente
urmăream cum cade pe pământul uscat
ca și cum ai sparge un pahar cu apă
și ar șiroi cald în toate direcțiile
în timp ce arena uitase să mai respire
n-am nimic e vremea de vină și fulgii aștia sunt de vină
ziua asta împietrită în ochii câinelui nemișcat de sub biserică
e tare frig am spus eu acum fredona el jingle bells
eu eram taurul, da eu nemernicul taur și acum scobeam pământul cu copita a mulțumire
el a icnit și mi-a strâns mâinile a iertare
sau cel puțin așa mă îmbiam să cred
hai să-ți pregătesc un ceai
hai i-am spus și regretam deja
când oamenii au început să aplaude bucuroși.
002.308
0