Poezie
Ceva s-a deșteptat în mine
1 min lectură·
Mediu
fără cuvinte ești un animal care rage
așa ne-a zis Muri în Café des Aviateurs
și o vreme n-am mai putut să spun nimic
de parcă ceva s-ar fi deșteptat în mine
știam că urmează o luptă
toate lucrurile pe care nu le puteam înțelege
vibrau în întuneric
invadau spațiul rămas
m-am trezit într-un beci umed alunecos
căutând pe furiș ieșirea
și dintr-o dată am înțeles un lucru uimitor
ceva viu și întreg și senin mă cuprinsese
voiam să-i îmbrățișez pe toți
aproape înnebunisem de atâta fericire
am golit paharul din fața mea
și nici nu mai știu despre
ce am început să vorbim
002.454
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Octavia Sandu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 104
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 17
- Actualizat
Cum sa citezi
Octavia Sandu. “Ceva s-a deșteptat în mine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/octavia-sandu/poezie/14037430/ceva-s-a-desteptat-in-mineComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
