Eternitate
Când aripile-și iau zborul, când penele-și varsă culoarea pe slovele noastre, când stropii de sânge calcă în urma pașilor noștri, atunci... simțim anii tremurând în cântul păsărilor cu ochi
OVOana VasilescuTablou
Cu unghia încarcerată-nlanțuri, un loc de veci împresurat pe stâncile de fier, se varsă-n lungi și grele zmalțuri, ca un castan zidit spre nemurirea vechiului mister. Și timpu-și cerne
OVOana VasilescuMetamorfoză
Sunt în căderea lanțului de grâu și mi-e dor de cer, dar ceru-i prefăcut în scrum, iar pe pământ e fum, e numai fum... M-ar legăna aievea norii, spulberând în dansul lor și anii din
OVOana VasilescuEvica
Când în slăbiciune omenească, apari azi, tu... femeie cu chip de lut și în neputința de-ați ascunde trupul, prea milostiv celui din care ai fost plăsmuită la începuturi, te-ntreb: unde ești tu
OVOana VasilescuContemplare
Atenți privim neantul mării și-ngândurați plutim pe lângă mal, călcând pe scoici, noi le strivim cu gândul, iar pe mormântul lor, ne vom culca în largul zării, ancestral... Neputincioși
OVOana VasilescuMeditație
Am cuprins vântul și mi-am zis: ce-ar fi să mă arunc în el? Cu toate că nu-l zăream, îl simțeam și-l simțeam atât de ușor, încât credeam că-i sufletul!... Da... sufletul e ușor ca
OVOana VasilescuAgonie
Sunt mut și vlăguit de boală - aproape mort stau să mă doară, tristețea de stejar îmbălsămat, în bolte cu parfum de călcătură. Îmi simt acum și pulsul, pulsând ca ghiara-n călimară - pe
OVOana VasilescuTimp tomnatic
La ora șase, soarele stă răstignit de frunzele copacilor ce-au întinerit cândva... La ora șapte, ziua moare-atât de vag sub ochii noștri... La ora opt, norii tresaltă din somnul lor
OVOana VasilescuConștiință
La porțile Cerului se află o mână întinsă către mine. Îmi arată cu degetul arătător disecțiile gândurilor mele... Acesta le disecă în mii de șiraguri mărgilate; unele sunt albe, altele sunt
OVOana Vasilescu