e un adevăr trist că oamenii vor să uite moartea
și caută neputincioși să scrie cu carioci scrisori către cei de acasă
să îți accepți infirmitatea emoțională e ca și când mintea ta ar rămâne într-o
și acest decor nu e altfel decât cel de atunci
care te face să aluneci în taine și să vezi încă o dată
privirea lor sfidătoare
să te pierzi iar în confuzie și să cazi în tulburare
proces necesar,
noaptea târziu cauți să cucerești ceva
printre lucrurile tale aruncate la întâmplare
și te împiedici
pentru că printre ele
undeva
m-am ascuns și eu
cheia ai uitat-o în ușă
cel mai mult îmi
o nouă scenă
în spatele cortinei
convingerea ta își face apariția
pentru că e vremea să lași dorințele deoparte
și să te cuprind în goliciunea ta
faptul că devii (alt)cineva nu înseamnă că
pentru că acum la întrebări îți răspunde
/altcineva/
un strigăt
se aude puternic din afara ta
și eu care credeam că e glasul din al tău
interior
pentru că acum ai ieșit în afară
speriat de
atunci când nu vei mai avea umbră
vei vedea partea goală a întregului
și nu mă vei mai căuta
când dorm
pentru că nu vom mai trăi același vis după ce ne vom fi trezit
avem nevoie de fapte și
există un lucru pe care îl faci din proprie inițiativă
faptul că te gândești la mine
sunt singurul tău gând care nu te ține
în lanțuri
pentru că ai devenit sclavul scrisului,
al gândurilor fără
ne-am împotmolit în interiorul nostru
pentru că e o voință mai mare în noi
pentru că tu vrei o certitudine
dar eu caut și tânjesc după incertitudine
pentru că risc atunci când te întreb
poate
OR