Furtuni în deșert

tacere nu vei primi
mi-au placut pasii tai poetici prin viata asta ce ne ascunde , iar tu deschizi usi cu o nerabdare ce o imparti darnic, pe curind

Anni, iti multumesc de trecere. pasii astia sunt de fapt, cand lenti, cand rapizi. usile le deschind, vrand sa fur timp. uneori nu reusesc, alteori reusesc dar prea greu. si totul, pentru a reinvia anumite dureri sau clipe, pentru a putea merge mai departe. daca nu le diger, nu pot face pasi. nu stiu daca am sa vreau sa accept vreodata sa inteleg moartea.

numai mie cred ca mi se intimpla, cind scriu si eu un comm frumos computerul se duce la culcare, cred ca s-a imbolnavit ca l-am suprasolicitat de cind sunt eh, intr-o stare aparte....
dar doream de fapt sa spun ca nu se poate intelege moartea, ea este o parte din noi, care asa e ea...si basta...stiu ce-mi spui, inteleg si versurile tale, care sunt ca un virtej de am ametit citindu-le, ia citeste-le cu voce tare si cu ochi inchis, stiu ca nu se poate, dar pune si tu pe altcieeva , e virtej si furuna, asta poti intelege ptr ca e o parte facuta de tine, dar moartea, nasterea sunt asa si gata...ah, ca ne clonam, dar n-as vrea sa fiu copil din eprubeta, ea nu are umeri, nu tipa la mine,nu ma dezmosteneste, dar eh, aici e aici, ea s-a nascut si moare , inaintea mea cum am avut noroc si eu cu parintii mei....dar moartea poate acceptata, dureaza, doare, ca asa e ea moartea, dar bucura-te moartea ta nu va durea pe tine ...si daca ai noroc mai e cineva sa-si aminteasca de tine, pe curind ca iar imi fura commul, pe curind

anni, tu ai dreptate. chestia cu cititul cu voce tare am facut-o demult, si cand auzeam poeziile citite de altii, pareaui altfel. da, asa sunt eu, cand ca un vartej, cand ca o mare calma...asa si scrierile mele. buna chestia cu norocul, sa-si aminteasca cineva de mine, de tine, de altii. stii, cred ca pe vremuri era mai bine. uneori, in lumea de azi rareori ne gasim locul. dar stii ce mi-as clona? sufletul ;-)