Poezie
LUMEA TRISTÃ
2 min lectură·
Mediu
Sunt tristă și viața-mi e o umbră
De ea nu am nevoie, dar nici nu o pot pierde
Căci viitoru-i greu și viața îmi e sumbră
Durerea sună-n piept, dar nimeni nu o crede.
Sunt lacrimi ce se varsă din ochii mei zglobii
Oh! moarte, unde ești? Eu te aștept să vii!
Sunt răni ce-s sângerânde pe corpul meu ce-l moale
Și-acum, în astă viață doar suferința-i tare.
Am decăzut prea mult, n-am cum să mă ridic,
În astă lume mare eu sunt doar un pitic
Pe umeri-mi firavi, se-apasă greutate,
Durerea ce-i în jur la inimă-mi străbate.
Mergând pe stradă văd cerșindu-se o pâine
Văd oameni ce o duc mai rău decât un câine,
Femei ce-s obligate copilul să-și omoare
Din pântec să îl scoată, să nu zărească soare.
O lume prea coruptă și mult înșelătoare,
Sunt crime din plăcere și-s prea devastatoare
O lume ce se-ntoarce în Evul Mediu azi,
Vezi animale-n jur și-n animal decazi.
Instinctul animalic te-ndeamnă să ucizi
Din omul ce erai a mai rămas un vis.
Crâmpei dintr-un tecut deloc prea glorios
Strămoșii când ne văd, se-nvârt acolo jos
Am murdărit un nume ce plin de glorii-a fost
Cu faima de român, am șters scum pe jos.
Scandaluri se ivesc și vin spre noi mereu
Sunt mulți ce au uitat că este Dumnezeu.
Un soare ce-a uitat prea mult să mai răsară
O iarnă mult prea lungă și fără primăvară.
Regimul de acum nevinovați a-nchis
Nu-acela de mâncare, ci altul mai \"distins\"
La douăzeci de ani, copii ce nu știu carte
Durerea sărăciei, la inimă-i străbate.
Cum aș putea doar eu să schimb ceva in bine,
Ce aș putea să fac când nimeni nu-i cu mine?
Duc mâinile la piept, ușor încrucișate
M-apropii-ncet de pat, apoi mă las pe spate
Zâmbesc spre lumea ce în urmă am să las
Și-nchei,acum, aici, micuțul meu necaz.
003185
0