Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Fără titlu

1 min lectură·
Mediu
Te-am întrebat odată ce părere ai despre Dumnezeu,
ai privit prin mine ș-ai spus zâmbind că L-ai saluta înapoi;
de-atunci mi L-am imaginat mereu pe cealaltă parte
a străzii, a oricărei străzi, făcându-ți cu mâna disperat,
încetinind intenționat pasul ca să ai timp să-I răspunzi.
Tu, salutai distant, așa cum saluți și femeia de serviciu,
iar El, dispărea de tot, topindu-se cu linia orizontului.
Am sperat mult timp că poate cândva o să-mi pot închipui
că m-ai saluta și pe mine dacă aș fi pe cealaltă parte a străzii,
însă n-am putut ajunge acolo niciodată, era prea departe de noi
așa că zilele trecute L-am întrebat și pe Dumnezeu
ce părere are despre tine. Nu mi-a răspuns, apoi am
orbit și-am început să uit dacă e seară sau dimineață,
dacă am lacrimi în ochi sau doar plouă, dacă e El pe
cealaltă parte a străzii zâmbindu-mi sau ești chiar Tu.
004
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
150
Citire
1 min
Versuri
15
Actualizat

Cum sa citezi

Oana Izbașa. “Fără titlu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/oana-izbasa/poezie/1833096/text

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.