Poezie
Non-culori
1 min lectură·
Mediu
Mi-a zis într-o zi un bătrân
că viața e lipsită de culoare;
are vise alb-negru,
un televizor vechi alb-negru.
Viața e lipsită de culoare,
viața e alb-negru.
Atunci am realizat că în fiecare
buchet de lacrimi vărsăm
câte puțin din culorile vieții;
cu fiecare an,
cu fiecare durere,
cu fiecare părticică din inimă
pe care o împrumutăm definitiv
și pentru care nu primim nimic la schimb,
ne decolorăm,
ne decolorăm din ce în ce mai mult,
pânp când ne trezim într-o dimineață
cu nori negri scăldându-se într-un cer
imaculat de alb, așa cum ni se scaldă
nouă sufletele alb-negru în trupurile gri.
Atunci ne uităm speriați la ceas,
și cu ochii mici, strânși sub gene de teamă,
realizăm că a trecut timpul fără să ne avertizeze.
Și cu ochii mici, strânși sub gene de teamă,
zicem că viața e lipsită de culoare,
deși televizoarele noastre n-au mai fost alb-negre.
013383
0