Poezie
De ce?
1 min lectură·
Mediu
Nu mă mai cutremură nici măcar Adevărul.
Pământul a ajuns să-mi miroase a cimitir,
A cruci mari și gri de beton, a moarte.
Sunt doar cenușa unei coji de om-durere
Din care mi s-au hrănit toți viermii viselor
Până când am decis să-mi închid ochii.
Tot ce vroiam era să mi se usuce lacrimile,
Dar au început să ardă mocnit în mine
Þipete de copil care nu știe ce e minciuna,
Copil pe care-l nu îl pot privi în ochi
De teamă că mă va întreba cândva \"de ce?\".
Simt cum zilnic mă taie urletele lui la inimă,
Și mă înjunghie cu poftă întrebarea nepusă...
Seva-mi curge doar prin niște iluzii de gânduri,
Purtate spre nicăieri de furtuna lacrimilor
Veșnic proaspete ale Copilului-\"De Ce?\"
002337
0