Călători

Ai fi surprins de simplitatea și naturalețea vieții când moartea încetează să existe. Noi facem baie în sânge fosforescent și ne astupăm urechile cu degete mucegăite când auzim lumina lunii cântând manele din pădurea blestemată cu viață și cer senin; urcăm munți bolnavi înfigându-ne ghearele invizibile în frunze moarte și puroi, iar chipurile ni se schimbă în funcție de cine ne privește. Cu o plăcere sadică îți amintim de toți cei pe care i-ai pierdut și de cei pe care i-ai iubit; purtăm măștile familiei tale, devenim familia ta, împrumutăm foste și viitoare vieți ca să te învățăm, treptat, cum și ce sa ucizi pentru a trăi fericirea și Călătoria noastră, căci noi avem doar drumuri cu pași vii, care trebuie purtați. Uneori noaptea suntem niște șerpi ce zboară, (pentru că noi nu ne târâm niciodată) cu aripi de înger și coada de drac, pe care le smulgem din Ceruri când ne facem rugăciunile de seară. Respirăm ocazional și-atunci doar în șoaptă și apărem în formă de urlet sau teamă neagră în visele celor pe care vrem să-i luăm cu noi în Călătorie.