o. ania

ai lăsat prea mute spații albe pe care să le completez eu. Iar soduku-ul tău nu m-a salvat de la sepuku. Noroc de tine că eu știu să mor.
M-ai dezbinat între Realitate și altceva...fără să mă dezbini.

Dragă Dragomir...deși eu îl știu prea bine pe Ospidale Silverstrini Perugia, el nu mă cunoaște mai deloc. Dacă băgai și tu vreun Adam, atunci poate mai aveam vreo șansă să murim împreună.

Desigur, mama noastră moare fix în preajma noastră. Nu mai rămâne decât să fim și noi prin preajmă.

Am citit povestea...și nu mi-am regăsit decât un palid semiprofil.

Oare de ce ar fi mai cutremurătoare povestea unui om care moare pentru patrie...decât povestea unui om care moare??!!

Oare de ce ar trebui să mă impresioneze mai mult \"instantaneele\" războinice pline de sepia decât biletul de adio al unui sinucigaș ordinar??

Drama eroului nu-mi întunecă cu nimic mai mult ziua decât drama omului oarecare. Căci a muri pentru vreo cauză n-are vreo splendoare mai splendidă decât a muri pur și simplu.

PS: literalmente vorbind, în afară de niște ghidușii răsuflate, prin care eroul oligofren din tranșee e înzestrat cu nefirești înțelepciuni christice, proza cea premiată n-are decât niște monumentale conjuncții și disjuncții.

Dă-mi voie...cu umilă înfățișare...să-ți spun că tocmai cuvântul ne este cel mai neputincios salvator. Tocmai cuvântul ne este trădarea.

Dragă Marius...tatăl meu s-a stins sub sărutul meu...care nu l-a salvat de la moarte. Dragă Marius...toate culoarele spre cer erau închise...deși le-am mituit cu cele mai bune țigări.

Dragă Marius...eu am murit deodată cu tatăl meu...deși el a murit singur. Și tot singur s-a nemurit. Și tatăl meu mă privea cu bucurie. Căci știa că n-am cu să-l salvez. Căci știa că moartea e doar pretextul unei nemuriri.

doar cineva prea aproape îți poate desluși \"viața de mâine\". iar eu, spre firescul meu, ți-am adulmecat rătăcirea...care și-a trădat rătăcirea.

în maxima ei splendoare...poezia are pretentia de-a spune ceva despre cele de ne-spus. despre cele care sunt perfect invizibile...deși perfect simple.

de ce rătăcirea rătăcirii?? - pe care am adulmecat-o in \"viața începe mâine\". pentru simplu motiv ca e prea multă lacrimă...fără de zâmbet. \"grotesc\", \"mort\", \"minus\" îți trădează rătăcirea rătăcirii. căci de ce înălțare mai mare poate avea parte omul decât moartea, decât grotescul??

de ce splendoare si minune mai mai mare poate avea parte omul decât faptul că moare??

Dragă Vasile...ți-ai rătăcit rătăcirea abandnându-ne morții...și ratându-ți nemurirea.

Desigur...de la ipocrizia desuetă te-a salvat oarecum titlul...căci nicidecum nu ne putem ajunge viața din urmă, nu ne putem ajunge din urmă...

Viața începe întotdeauna mâine...și asta ți-o confirmă un simplu om...care și-a aflat moartea în perfecta-i nemurire.

Cuvinte gri si taioase dense si grele asemenea pietrelor dintr-un munte ce n-are decat urcus...A fost de-ajuns a citi\"Locul acela mirosea a poet\" , ca simturile-mi sa recunoasca , cuvant cu cuvant , acel loc...ales.
Felicitari , mirosul tau de poet m-a cucerit oriunde te voi fi citit...