Ai coborât pe-o rază luminoasă
În umbra lunii ce pe cer veghează
Ai coborât pe-o geană de lumină
Dansând ca un satir sub clar de lună.
Și m-ai vrăjit cu-a ta iubire
Eu am căzut răpus mut de
Plouă urgia lumii cenușii
Blestemându-și pe-ai ei copii
Se cutremură pământul rănit,
Doar el știe cât te-am iubit.
Universuri cad și mor țipând
Prăbușind în trupul meu plângând
Întuneric viu
Piei drace!
Lasă-mă-n pace!
Pleacă de-aici
Nu știi ce zici.
Du-te la dracu
Că îți iau capu'
Capu îți cade
Gura mea râde.
Eu însă fug
Tu arzi pe rug
Eu însă scap
Tu nu mai ai
Trenul mă duce la drum lung
Un avion zboară cu aripi ce se frâng
Mă duce hăt departe-n viitor
Aproape de ziua în care am să mor.
Șinele le lasă-n urmă acest tren
Dispar rapid ca un blestem
Și
Intrăm în primăvara tinereții
Lăsând în urmă mlaștina tristeții,
Am întâlnit pe cineva de care mă simt legat
Ei nu îi pasă că sunt blestemat.
Avem puțin timp de petrecut
Și multe lucruri de
Clopoțelul sună gol în întuneric
Știu că noaptea nu durează veșnic
Și nici viața noastră nu e infinită
Mai ales când n-ai alături pe a ta iubită.
Poate de-aia alerg după tine
Să te văd a mea
Ceterașul
Ceteraș poznaș,poznaș,
Cântă-mi tu de la oraș,
Întâmplări și snoave bune,
Pe care le ții minte anume.
Destăinuie-mi povestiri
Și-ale tale amintiri,
Dar te
Copilăria în pași de joacă a trecut
În tinerețe multe m-au durut,
Maturitatea,oh,ție mă rog
De bătrânețe scapă-mă căci nu vreau să mor.
Ce scop umil și jalnic are omul
De a rămas în viață pe
Plâng și firele de praf la moartea mea,
Dar ele nu știu ce e durerea,
O lume se sfârșește peste ea
O lume ce nu cunoaște revederea.
Cad plopi înalți cad și imperii
Un om moare altul se
Viata dă în pârg și coace aurii fructe moi,
Însă coasa morții le ia pe cele mai de soi,
Lăsând în spate fantome sau stafii
Case ,ruine, orfani sau copii.
Cel ce a pus deoparte pentru el n-are
Anii ce au fost nu vor mai fi,
Vremuri duse în trecut regret,
Am îmbătrânit cu mulți copii,
Viața m-a făcut mai înțelept.
Femei frumoase-n vântul verii se ofilesc,
Părinți ce m-au născut
Am plâns la moartea ta, iubito
Am plâns și n-am niciun regret
Am vise nopți în șir, iubito,
Cu tine ca și când te-aștept.
Am pus pe crucea ta iubito
Un biet buchet de trandafiri,
Să
Alb tremurător
Du-mă pe un nor
Departe de dor,
Cutremurător.
Negru-ntunecat
Ia-mă de bărbat
Du-mă apoi în pat
În pat la futat.
Galben însorit
Doar eu te-am găsit
Să ne mărităm
La
Cartiere prăbușite-n beznă
Sub stăpânirea câinilor jegoși,
Apar 'nainte ca o fantasmă
În inimile oamenilor fricoși.
Mizerii se scurg din canale
Și în boscheți miroase a praf,
Dezastre aduse
Oraș în toiul iernii
Binecuvântat fii,îți șoptesc
Protejează-mă de friguri
În adăpostul tău regesc.
Nu fi zgârcit cu mine te implor,
Nu am vrut să fug de tine
Dar nu vreau să mor.
Fiarele
În depărtări privind cu ochi de gheață
Încercând să lupt cu-a inimii grea ceață,
Păstrând în minte amintirea celei ce mi-a dat viață
Punând capăt sorții ca și cum aș tăia o ață
Visez la mine
Conduc corabia la mal,
Delfini acolo mă conduc
Pe apă nu se vede-un val
Însă pe ape eu mă duc.
Nici nouri nu se văd pe cer
Nici fulgere și nici furtuni
Un lucru însă vreau eu să-ți cer
Te
Ne-a fost aleanul lung și zdrobitor,
Și zilele chinuitoare și năpăstuite,
Dar mie care mă topesc de-al tău dor
Cum mi-au fost zilele,cum mi-au fost crud părinte?
Din depărtări vin nori
Cel ce-a iubit o dată-n viață,
O lume și-a deschis prin ai săi ochi
O nouă zi, un răsărit,o dimineață,
Cel ce-a iubit nu va uita deloc.
Și tainica sa dorință sună a chemare
Și zilele-s mai
Trecea un călătorsingur în noapte,
Prin codrul tainic cu frunzele căzând
Și-ale veștedei păduri și tainici șoapte
'L făceau pe călător să se plece amuțind.
O ,călătorule cel nestatornic și
