ninel vrânceanu

am fost împreună o noapte sub lună, uniți în plăcere dând jos bariere; dar timpul aleargă, clipa se scurge, ce valuri să șteargă unde ne-om duce?

Dacă ceva te inspiră, scrie; Când cineva te admiră, reînvie; Când timpul nu trece, iubește Și arată-i sufletului, că trăiește; Privește tot ce-i așa, așezat; Respectă ce Dumnezeu a

am vrut să am ceva din tine și ți-am furat surâsul, l-am înălțat în stări divine să nu-l atingă plânsul; am fost mereu în preajma lui și l-am hrănit cu vise, i-am dat din forța

Caut o speranță-n statornicie Prin hățișul de trăiri efemere, Vreau să am clipe de veșnicie Hrănind chiar aparente himere; În sufletul meu curge iubirea Trecând peste doruri spontane, E

Felicitări copile, ai reușit să visezi, De-acum pe scenele lumii poți să dansezi Mărețul vals de păpădii mereu plutitoare Rapsodia unui înger de-acum în urcare, Acum călătorești prin infinitul

La inceput de an am gandul mai bogat, Aici, departe de tara, am invatat sa iubesc cu adevarat; In toate e Domnul, de aceea am armonie, cu mine, cu voi simt mai multa fratie. Am curajul sa cred ca

Este în jurul meu atâta viață, din care îmi inspir trăirea, cuvintele de-ar fi din gheață ar inunda cu picuri nemurirea. Un sentiment în aparență pueril m-a dominat ușor întotdeauna, dar

pentru o clipă sufletul a ațipit, mintea a tresărit precum o aripă de pui fericit, care și-a găsit cuibul; în liniștea lui, atins de veșnicie, prin dragoste vie, cununa sufletului, mire

de ce iubire mă pedepsești împărțindu-mi fiecare clipă în două? cât zbucim mai vrei să trăiești pentru a redeveni picătura de rouă! dacă uneori strălucești de ce alteori îți pierzi

în patul tău m-aș strecura, pe coapse te-aș atinge cu razele te-aș mângâia, cu aurul te-aș ninge; te-aș încălzi apoi ușor și visul ți l-aș da, cu focul meu nemuritor topindu-te în

un izvor de patimi ai stins cu trupul, apa țâșnește fluidă acum din alte străfunduri; ai zădărnicit speranța înțelepciunii de om prea devreme născut din culpă ereditară cauți prin destin un

Vino iubire în leagănul meu Este pufos și plin de parfumuri, Ancorat adânc în sufletu-mi greu Te va purta între două tărâmuri; Vei trăi starea din lumea de vis, Senzualul din nopți

demon de-aș fi m-aș pocăi pentru tine, și m-aș face rugul păcatelor noastre, în flăcări aș arde ispitirea din mine, cenușă s-ajung la o rădăcină de astre; de-acolo aș coborâ cu lumină să te

Afară steluțe albe plutesc Acum irealul devine firesc Când îngerii albi plutitori Aprind lumini de sărbători; Bucuria este molipsitoare Trăind într-o lume visătoare, Unde totul este pufos și

microbul meu juvenil s-a jucat cu timpul și l-a scos din joc, l-a otâncit zdravăn rupându-i picioarele; acum nu poate să mai alerge, s-a oprit să se încarce cu praf, e hrana timpului, dar

Cine sunt? Cine să fiu! POEM INSPIRAT DE EVENIMENTUL ANIVERSAR, ILEANA VULPESCU, LA CARE AM FOST INVITAT. de Ninel Vrânceanu în Mai 5, 2014 la 7:30am eu sunt un oarecare, legănat de

mi-am călcat pe suflet cu un gând înroșit, a rămas încins, frământat, ispitit; am fugit cu gândul uitând sufletul arzând, în fugă s-au adunat multe gânduri, focul sufletului le

faci schimb de parfum cu florile câmpului, așternută ca sfânta mireasmă aluneci vie din epiderma pământului, iar peste văzduh o înalți vindecând cerul de rănile lutului; nu mai ai sprijin și

petrece toamna, vara îi dă târcoale, se-aleargă călcând de-avalma, se împacă în culoare, se-ntrec în două lumi... azi ninge auriu;

Sunt îndrăgostit de un izvor, De limpezimea apelor purtate; E răcoros, zglobiu și visător, Îmi dă fiorii dragostei adevărate; Pe malurile lui și luna plânge, Îi mângâie lucirea de

Iubirea lucrează în schimburi ziua de noapte, noaptea de zi; Se întâmplă ființelor să se vândă negociază. La biserică mulți ziua morți noaptea sfinți singuri; Pasiunile se