Poezie
iubiri?!
1 min lectură·
Mediu
obosim
navigând spre nicăieri
calomniem impudic esența
un punct se dezghioacă în drumuri franjurate
multiplicate geometric în galaxii eterne
ne amăgim cu iubiri potențiale, efemere
trudim sau vegetăm
avem un loc numit obișnuință
nu mai vrem să răsturnăm munții
să îmblânzim fața nevăzută a Lunii
doar inspirăm și expirăm din instinct
iubirea ne surprinde prin stări multiple
ca apa, în funcție de anotimp
iubirea ni se modelează după vârstă
în adolescență e pură, inodoră și vijelioasă
ca un torent
când dăm în copt se mai domolește
ca un râu meandrat ce ezită să se odihnească în mare
este profundă, imprevizibilă, posesivă
la bătrânețe îngheață
se conservă doar
în înțelepciunea unei trăiri imemoriale
renaștem din amintiri
ca pasărea phoenix
din cenușa unor nopți fierbinți
și dorințele ne atrag ca un magnet
iubirii noastre,
comprimată în suspine tardive
i-a lipsit instinctul de conservare al speciei
exercițiul de admirație al trupurilor acuplate
orgasmul...
acum nu ne mai chinuie dorința sexuală
ar fi ridicol
șlefuim doar sufletul
ceea ce e sublim
dar oare,suficient ?
002594
0