Poezie
iubirea nu bate la ușă (w)
1 min lectură·
Mediu
gata nu mă mai iubesc nu mă mai doresc nu mă mai ador
nu mă mai înalț peste gard să văd cum se-mbăiază-n piscină femeia
vecinului goală ca o inimă de politician din mileniul al treilea
nu mai vreau să mă satur cu bucuriile altora
nu mai vreau fericiri pentru mine nu mai vreau pentru mine nimic
îți las toată iubirea ție toată averea și puterea toată și cerul și pământul
și copilăria mea și tinerețea mea și toate iubirile mele
pentru că gata eu nu mă mai iubesc
îmi voi rida chipul de la un capăt la altul îmi voi albi părul fir cu fir
mă voi părăsi pe mine însumi și mă voi regăsi mă voi duce
la cimitir și voi ieși de acolo cu moartea pre moarte câlcând voi ieși
curat ca lacrima pe care o varsă virginele părăsite de virgini imberbi
de ce-aș lăsa timpul să facă toate astea
tu ai viața înainte eu am moartea înapoi
* din volumul "iubirea nu bate la ușă", BrumaR, 2013
001.232
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- nicolae silade
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 171
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
Cum sa citezi
nicolae silade. “iubirea nu bate la ușă (w).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nicolae-silade/poezie/14047850/iubirea-nu-bate-la-usa-wComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
