nicolae silade

trăiesc fiece clipă ca şi cum ar fi ultima ca şi cum orice clipă ar fi cea dintâi

o zi în ceruri ca o mie şi una de vieţi pe pământ

vezi, stelele se sting şi-ncep să cadă iar soarele se-ascunde în trecut de-acum şi orbul ar putea să vadă în urmă iarbă şi în faţă lut în locul lunii sus pe metereze un înger negru iată s-a

mă părăseşti ca umbra-n înserare spre a pătrunde-n cel din urmă vis odihnă fericire împăcare nu mai găsesc în cerul meu închis că-mi laşi inelul doar şi o mănuşă nu pot să cred că te întorci

şi nu mai e de-acum o taină că tu doar tainele sporeşti cuvântul tău e viu şi sfarmă tăcerile atât de nefireşti se-ntunecă mereu şi se-nlumină bolta iubirii pământeşti cerurile toate par o

când voi ieşi din valea-ntunecată cu nimbul meu de gânduri străvezii să vii s-asculţi cum albia secată spune povestea verbului a fi o, inima în veci nevindecată mi-o-nvăluie un nor de

o nu lua nimic în seamă nu căuta să înţelegi cât însăşi primăvara îţi dă vamă te bucură de floarea de cireş fragil e totul lasă deci fragilul să se irosească floare divină de cireş pe-o

mai înainte de a fi să fiu eram pământ și cer pustiu eram în toate fără să o știu eram întregul cel mai viu eram departe și aproape eram o apă între ape eram și soare fără pleoape și noapte

dintotdeauna mi-am dorit să scriu pentru totdeauna să surprind întotdeauna acel indescifrabil care să nu fie nici prea poezie nici prea proză cum spunea czesław miłosz laureatul nobel pentru

s-au dus rând pe rând prietenii mei prietenii mei care au vânat cu mine lei s-a dus și peter boactărul de la kuhntop supermarketul de la marginea orașului dar eu încă îl văd lac de sudoare vara

ai putea să-mi explici cum se naște splendoarea cum se formează norul ce urcă printre blocurile în ruină pe crestele munților din jur cum se fac auzite la cinci dimineața mulțimile de păsări din

ăsta în fiecare zi cumpără șampanie zarea ăsta nu e în toate zările șușoteau angajatele supermarketului de peste drum în timp ce aranjau pe rafturi șampaniile zarea până și casierele se mirau când

în șapte decembrie douămiișaptesprezece adică a doua zi după sfântul nicolae o zi obișnuită vei spune o zi ca oricare alta pe pământ dar cu totul altfel în ceruri unde se petrec lucruri de neînțeles

l-am urmărit cu atenție pe bărbatul în roșu cu bicicletă sputnik mergea pe lângă ea în drum spre berărie și tot pe lângă ea la întoarcere m-am amuzat văzându-l cum vorbește singur cum gesticulează

„mâncau la o masă lungă și bogată așa după cum este obiceiul prin părțile noastre răsăritene” Virgil Mazilescu - „Va fi liniște va fi seară” în vremea aceea stăteam la o masă luuuuuuungă și

Când prea ușor, azi, te întinzi pe spate, Când în simțiri devii tot mai ușoară, Când unii te mai cumpără în rate, Mie ce-mi vinzi, stimată domnișoară? Când tineri încă te mai vor mireasă, Când

Din zece ani în zece te cheamă marile iubiri. Priviri împerecheate cu priviri. Și inima tresaltă. O altă mare însuflețire. O altă mare dragoste de viață. Vino în față! Te răsfață! Fă dimineață-n

câtă liniște dimineața în cartierul muncitoresc după ce a murit comunismul dacii ruginite bălării cât casa și blocuri fără uși fără ferestre fără locatari ca un cimitir fără morți și alei pline de

I când nu te mai uimește nimic când toate îți sunt cunoscute: și văzutele și nevăzutele să mergi la marea cea mare să-ți dai întâlnire cu ea la olimp la neptun jupiter cap aurora la saturn la 2

* * * au crescut copiii soarelui. s-au făcut mari. asemenea nouă. puternici. frumoși. asemenea nouă. pe câmpiile copilăriei noastre aleargă. spre munții adolescenței noastre urcă. luptă. cu

* * * mereu mă întreb de ce. de ce pentru tine o mie de ani sunt ca o zi? și o zi ca o mie de ani? de ce eu? de ce eu trebuie să văd nevăzutele? de ce eu trebuie să înțeleg neînțelesurile? de ce

* * * iar acum se dă startul spre adevăratele comori. e un maraton pe cinste. și o mulțime de mulțimi care aleargă. știu însă că puțini vor rezista până la capăt. ademeniți de farmecul unor fecioare

* * * au trecut deja o mie de ani de când puterea și-a dovedit slăbiciunea. și încă o mie de ani de când eram încă în putere. peste o mie de ani cine va mai vorbi de marile puteri? iată