Poezie
cartier
2 min lectură·
Mediu
câtă liniște dimineața în cartierul muncitoresc după ce a murit
comunismul dacii ruginite bălării cât casa și blocuri fără uși fără
ferestre fără locatari ca un cimitir fără morți și alei pline de gropi
și tomberoane de sârmă cu peturi de bere și bătrâna aceea care
adună deșeuri stau într-un opel și-o privesc îi tremură mâinile
dar tot nu se lasă mai are doi dinți dar încă mai caută și părul
ei alb și hainele negre spun totul despre ea despre noi dar cine
o vede cu mâini tremurânde adună deșeuri cu mâini tremurânde
adună gunoaie un gunoi și comunismul a fost și capitalismul la
gunoi va ajunge dacă n-o vede pe bătrâna care adună deșeuri
iat-o cu o cutie sub braț cu două peturi în pungă se-ndepărtează
acum printre blocuri fără uși fără ferestre fără locatari o privesc și
mă gândesc la tinerețea ei și mă gândesc la frumusețea ei deșeuri
ale vieții deșeuri ale morții pe care nimeni nu le mai adună un cimitir
fără morți cum v-am spus un cimitir fără morți veți spune numai că
morții nu au plecat la înviere sau aiurea morții au plecat de mult
să construiască visul de aur al omenirii în lada de gunoi a istoriei
001454
0