Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

miniepistole (1)

1 min lectură·
Mediu
n-am învățat nimic din viața asta care nu încetează să mă țină
în viață care nu încetează să mă uimească cu serpentinele ei cu
urcușurile și coborâșurile ei n-am învățat nimic din viața asta care
nu încetează să fie altceva decât viață iasomie levănțică trandafir
n-am învățat nimic din viața asta care nu încetează să fie când eu
nu voi mai fi n-am învățat nimic din viața asta care nu încetează
să-mi arate altă viață viața adevărată pierdută în timp ce trăiam
și ce fericit eram și în ce rai eram când nu știam că nu știu nimic
n-am învățat nimic nu știu nimic nici măcar să iubesc n-am învățat
și nu știu și nu știu cum aș putea iubi vreodată această deșertăciune
a deșertăciunilor dacă n-ai fi tu oaza din mijlocul ei dacă n-ai fi tu
izvorul ei și delta și marea cum aș putea iubi vreodată altceva
decât viața n-am învățat nimic nu știu nimic asta e tot ce știu
despre viață despre ea care știe tot despre ea care este totul
001.023
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
174
Citire
1 min
Versuri
14
Actualizat

Cum sa citezi

nicolae silade. “miniepistole (1).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nicolae-silade/poezie/14046625/miniepistole-1

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.