Eu tineam de Pamantul trezit

poem ca o trezire atemporala...a spiritului in spirit...si visul creator in Eternitate...un *spatiu* in care se desfasoara, ca o asteptare, tatal din fiu ...sunt coplesita de adevarul si inaltimea cautarii/regasirii acestor cuvinte...

\"Pe atunci eu țineam
de Pământul trezit
în nașterea mea\"

cu sinceritate si pretuire,
ioana matei

Draga Ioana Matei,
Chiar daca retraim in prezent \"ruptura\" de timpul primordial si caderea in timpul trait, prin gradul inalt al constiintei artistice, catre un ideal estetic, fiecare noua creatie poetica conduce la aceasta evocare si restaurare spirituala.
Cand poemele sunt purtatoare de valori cosmice se poate spune ca, poetul are un contact real cu sacralitatea cosmica. In acest caz, actul poetic a devenit infaptuire si intoarcere la timpul originii.
Spunea candva Mallarme: \"Cuvantul contine un ce sfant care ne interzice sa facem din el un joc al hazardului. A manui artistic o limba inseamna a exercita un fel de magie evocatoare.\" .
La randul sau , Hugo Friederich marturisea : \"Cuvantul nu e un produs accidental uman, ci isi are originea in unitatea primordiala cosmica; prin rostirea sa are loc contactul magic al vorbitorului cu aceasta origine; ca verb poetic, el cufunda din nou lucrurile in misterul originii lor metafizice si pune in lumina analogiile ascunse dintre verigile existentei\".
Si, pana la urma, daca tot suntem niste visatori- noi poetii- sa luam aminte si la ce scria Bachelard : \"Sa visezi imaginile in profunzime; sa retraiesti cea mai ampla dintre integrari, cea a visului si a semnificatiei, lasand visului ragaz sa isi gaseasca semnul, sa-si formeze incet semnificatia\".
Unduirile si accentele tale din comentariu, sunt la fel de proaspete si convingatoare.
Cordiale multumiri.
Din galaxia miscarilor lirice ale fiintei , iti transmit la fereastra sublimei aniversari: La multi si diamantini ani!
Cu pretuire ,
N.N.Negulescu