Poezie
Poema satelor
1 min lectură·
Mediu
Au fost odată, ca într-o poveste
în țară multe sate romînești,
purtau bărbații caii de căpestre
sub roua revărsărilor cerești.
Amiroseau a izmă și sulfină
grădinile, cerdacele, și-n case
nevestele se îngrijau de smirnă
la-mpodobirea Maicii Cuvioase.
Cîte-un bătrîn ședea pe curmătură
cu bete înfășurate peste ie,
dintr-o sobornicească învățătură
privea cum rugineau frunzele-n vie.
Smerite mume frămîntau pe cîrpătoare
floarea făinii din prinosul mîinii,
se-ndestulase laptele-n ulcioare
și în ogrăzi se scuturau salcîmii.
Cinsteau pămîntul, vetrele, altare
îngenuncheau la vremea rugăciunii,
într-o Dumnezeească sărbătoare
se întîlneau în Duh cu Serafimii.
Au fost odată, ca intr-o poveste
în țară multe sate romînești,
de unde mai sosea cîte o veste
din Harul Proniei Cerești.
023.243
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Nicolae N.Negulescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 113
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Nicolae N.Negulescu. “Poema satelor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nicolae-n-negulescu/poezie/140089/poema-satelorComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
MPAu fost odată, ca într-o poveste
în țară multe sate romînești,
purtau bărbații caii de căpestre
sub roua revărsărilor cerești. – cine mai scrie poeme pentru satele noastre, mă întrreb… m-am oprit aici fiindcă mi-am adus aminte de anii copilăriei, unde satul era ceva de vis plin de multe lucruri pe care nu le întâlnești la oraș. E aici la tine o liniște, frumos aduci în prim plan acea stare de smerenie a femeii de la țară care nu uita niciodată de starea sufletească: nevestele se îngrijau de smirnă / la-mpodobirea Maicii Cuvioase. E o trecere în revistă a acelor vremi pe care nu știu dacă se vor mai întoarce, și nu la mai întâlnești decât undeva prin munții Apuseni, în satele uitate de vreme. Tu folosești niște cuvinte care și ele au aroma specifică unui anumit ținut: curmătură, cîrpătoare. Frumos acest poem al satelor cu îmbinarea versurilor ce îți aduce acea aromă a frunzei de vie ruginite, a pâinii calde scoase din cuptor, a salcâmului …
în țară multe sate romînești,
purtau bărbații caii de căpestre
sub roua revărsărilor cerești. – cine mai scrie poeme pentru satele noastre, mă întrreb… m-am oprit aici fiindcă mi-am adus aminte de anii copilăriei, unde satul era ceva de vis plin de multe lucruri pe care nu le întâlnești la oraș. E aici la tine o liniște, frumos aduci în prim plan acea stare de smerenie a femeii de la țară care nu uita niciodată de starea sufletească: nevestele se îngrijau de smirnă / la-mpodobirea Maicii Cuvioase. E o trecere în revistă a acelor vremi pe care nu știu dacă se vor mai întoarce, și nu la mai întâlnești decât undeva prin munții Apuseni, în satele uitate de vreme. Tu folosești niște cuvinte care și ele au aroma specifică unui anumit ținut: curmătură, cîrpătoare. Frumos acest poem al satelor cu îmbinarea versurilor ce îți aduce acea aromă a frunzei de vie ruginite, a pâinii calde scoase din cuptor, a salcâmului …
0
sau doar pentru o primenire a sufletului.Placute si relaxante aduceri aminte!