Regina nopții

Nu, nu despre acele flori intenționez să-ti vorbesc

Ci despre o făptură de care ai mai auzit.

Mi se așează alături la orice înserare,

o întreb cum i se pare noaptea…

Și regăsesc în propriile și solitarele mele amintiri prezența ei

A râsului ei și a încrederii

că-i voi vrea întotdeauna brațele mângâietoare.

Și încă nici nu ai idee cât de zglobie e,

Cum știe să afișeze într-un umor nevinovat o demnitate, pe care întotdeauna am văzut-o doar a ei

Pare să mă-nțeleagă întotdeuna, și îi admir mai ales noblețea gândurilor;

Și nu te miră asta, pentru că i-ai simțit sinceritatea.

Sigur că are și ea toane,

câteodată nu vrea să mă vadă

Dar i-am cerut înțelegerea, și ea mi-a dat-o întotdeauna.

De-aceea îmi și pare atât de puternică, i-am dorit întotdeauna privirile înțelegătoare.

Iar când sunt în brațele ei, în chiar glasul ei, am curajul să mă dezbrac de orice rol. Și sunt mai mult, ce ar vrea ea să fiu

Chemarea chipului, sau a trupului ei,

pe-acestea le poți ghici din râsul ei

Am observat că întotdeuna râde când râd și eu

dar știi ce se spune,

pe cel la care ții tinzi să-l imiți.

Mai puțin îți amintești poate cum dansează,

Întotdeauna i-am urmat eu pașii, și de multe ori i-am pierdut din vedere

E sigur că mă înțelege,

Îi întind brațul și-o privesc, în întregime;

În mâinile ei mi s-a scurs zbuciumul, de-atâtea ori.

Cuprinde o mustrare vocea ei, dar nu mereu... Se află multă căldură în spatele mustrărilor ei, o fragilă sensibilitate,

Care are nevoie să se protejeze

Și pe care am protejat-o întotdeuna

Întotdeuna i-am fost alături,

pentru a acoperi această fragilă simțire a ei, ca o dependență a mea

Numai când mă uit departe îi regăsesc același dor, pentru că îl simt lângă mine

Știu că ea nu există. Am recunoscut că aștept să se întrupeze,

să depășească un chip îngust și să pășească în fața întregii mele uimiri. Poate că asta-l aștepta pe cel ce mai spera.

aprilie 2004