Pierdut in perdeaua de apa

Plouă cu stropi mari și grei peste mare și suflet, briza mângâie ochii triști, iar ploaia îndulcește lacrimile. Privesc siluieta ce se îndepărtează lent pe drumul drept și neted, speram că se va întoarce, să dea un semn și să-mi zâmbească. Nu mă pot urni până când nu se mai zărește pierzându-se în perdeaua de apă. Am ochii crispați doborâți de efort dar alintați de stropii îndrăzneți, ce coboară de-a lungul trupului; mângâierea lor udă naște undeva, în adânc un fior dureros de parcă s-a rupt ceva, mă spală de gânduri, cuvinte nerostite, fără vlagă, care se luptau cândva să iasă la lumină; făcând o baltă, unde s-a scurs tot ce aveam bolnav de teamă și de speranță, într-un ungher al sufletului. Îți privesc urmele, care și ele se topesc în înverșunarea ploii. Plouă infernal, ștergănd până și nimicul ce sta între noi.