Gura uda de plans

Dincolo de geam foșnește o noapte ciudată cu pâlcuri de întuneric nemișcat, greu ca rășina, agățate de ramuri. E o întunecime fierbinte, uscată, apăsătoare cu sunete fără noimă, lucruri care pleacă și vin; mă dor atât de învălmășit!... încât par sa-și fi ieșit pentru totdeauna din timp. Lacrimi din ochiul stâng alunecă spre colțul gurii deschid și-mi năvălesc amarnic pe limbă; tare aș vrea să nu le înghit! Dar cui să le dau? Strig... nu mă auzi nimeni nu vine nu se arată nu-ti stă aproape, când gura ți-e udă de dor și de plâns. Pasul lacrimii prelinse în noapte e neauzit și stingher; pentru nimeni în afară de mine nu are gust, miros sau răsunet. Stelele mă ațintesc liniștite, nepăsătoare ca apoi când mă zăresc mai bine se azvârle în nicmicie oglindindu-se pe obrajii mei umezi îmi mângâie obrazul daruindu-mi un zâmbet auriu cu palmele, grăbită, îl prind așezându-l pe ochi, obraji, în gura mea plânsă, Are gust și miros de tine...