NICOLAE H.

Deși atât de tânăr Mă simt parcă bătrân, Purtând ani mulți pe umăr, Ne-știind câți mai rămân. Privind cândva în zare Îmi dezveleam destinul, Să-l văd, e mic sau mare, E gloria sau

Cât mi-ai lipsit, adolescență! Cu a ta minte inocentă Și-a ta privire calmă, lentă, Un larg izvor de imprudență. Cu tine eu zburam prin cer, Oceanu`-l străbăteam înot, Căci nu știam să spun

Ani am prea puțini în viață Ca de dânșii joc să-mi bat, Am lăsat destui în urmă Care n-am cu ce să-mbrac. Îmi doresc o nouă șansă, Forță, să pornesc din nou, Dar trecutu-mi nu mă lasă

Ce transformă omul în poet, O viață-n măsluiri de rime, Pierdută fără un regret - Căutând muze mintea să-i anime. I-aduce versul oare fericirea Ce realitatea zilei i-o răpește, Sau prinde-n

Haideți să facem Raiul pe pământ, Să adunăm pe el tot ce e sfânt, Iar când e pregătit ca un muzeu Să-L invităm la noi pe Dumnezeu. Nu râdeți! Nici nu vă-ndoiți! Este posibil, numai să

Dă-mi Doamne! o inimă de piatră, Să pot uita ce-a fost odată, Cea care-o am plânge mereu - Chiar și cu vin o-nmoi cam greu. O inimă mai înțeleaptă, Ce mintea mi-ar face mai coaptă, Să nu mai

Toate-n lume-s minunate, Fantezii inegalate, Lucruri ce la alții plac Eu le-admit scârbit și tac. Știu că ne-am modernizat Și mașini am preferat În locul nostru să trudească Și tot ele să

Sunt trist și astăzi, ca și ieri, Dar nu dintotdeauna, Sunt trist că nu mai am puteri Să potolesc furtuna, Ce-n sufletul meu s-a format Din aburii iubirii, În timp grei nori s-au adunat Ce-i

În sufletul meu e primăvară adusă de razele privirii tale, câmpia-i cea crudă ascunde o floare - Iubirea mea. Stropită din zori cu amintiri petalele ei îmi redau speranța că nu m-ai uitat. Cu

De-ar fi să îmi întorci iubirea Ani mulți ți-ar trebui s-o faci, O viață-ntreagă nu-i deajuns Sufletul gol să îmi îmbraci. Cum vrei o floare veștejită S-o uzi, s-o readuci la viață? Uitată

Sunt momente-n viața noastră Când nu ști ce să mai faci, Rezemat de o fereastră Îți vorbești în gând și taci. Te întrebi, apoi răspunzi, Te-nțelegi chiar minunat, Poate pentru că-ți

Nu ne-mpăcăm cu gândul morții Oricât de bolnavi am fi, Că viața-i împărțită-n porții: Te naști, trăiești... și vei muri. Nu poți să crezi că tot dispare, Că după viață e... nimic, Neant de-ar

Te-ai întors la mine vară, Ești ploioasă nu, ca-n an, Plângi din zori și până-n seară, Că îmi plouă din tavan. Aș dori să stau la soare, Pielea albă să-mi prăjesc, Iar în ape limpezi,

Dragostea, la prima vedere, Lovită în fașă și tot nu piere, E mai presus decât o dorință, E-a jumătății tale ființă. O întâlnești când nu te aștepți, Nici nu te-ntrebi de o să regreți, Poți

Cum oare se transformă Iubirea într-o ură, Meschină, fără formă, Cu doar doi ochi și-o gură, Ce veșnic te pândește Lansând din ochi scântei, Zâmbind îți dăruiește Blesteme gura

Te-am uitat, mereu îmi spun, De tine azi sunt vindecat, Că te-am iubit e ca un vis, Frumos, dar neadevărat; Ce nopți la rând m-a chinuit, Devenind încet coșmar, Târziu la el am renunțat - Pe

Încă din tinerețe mintea îmi era sufocată de întrebări. Atunci, încercam să citesc in viitor, căutam să deschid poarta Iubirii, ca odată ajuns la ea să dezleg marea taină a vieții. Îmbătat

Mi-e greu, Din ce în ce mai greu, Să schimb prezentul vieții mele, Mereu, Mă rog la Dumnezeu, Privind la lună și la stele. Eram, Alt om, nu ca acum - Supus gândirii materiale, Speram, La

Ah! câte ploi nu au spălat de-atunci a tale urme, ce mari zăpezi le-au astupat topindu-se lugubre și vânturi câte-au măturat, le-au rătăcit prin lume. Ah! pentru ele ce ușor uitarea se

N-aș dori să știu când mor, -Moarte, tu mă ia prin somn, Pândind clipa, când adorm, Trage-ncet funebru-ți stor. Precaută fi și-n vis, Ceasul când o fi să-mi sune- Soneria nu-i

-Tu, visul unui răsărit de soare, C-un suflet cald precum nisipul plajei, Ce m-ai vrăjit, Înecându-mi în valurile ochilor tăi albaștrii Întreaga mea speranță, De ce m-ai părăsit? Nu te-ai

Mă-ncălzea un soare rece Zâmbind lung în prag de iarnă, La privirea lui eternă Mă rugam ca să nu plece, Și ca fața-mbujorată Norii umezi n-o ascundă, Dătătoarea-i vietii undă Vibrând cât mai

Să fi rău, viața te-nvață, Chiar de-ai fost o mâță blândă, Căutând acum osândă Cu un zâmbet ce îngheață. Cad în plasa-ți egoistă Toți acei ce-au fost ca tine, Ce-ncruntați privesc spre

Primăvara-i începutul, E secunda sau minutul, Clipa scurtă-a tinereții- Un prolog frumos al vieții. Vara, e prima iubire, Liniște și fericire, Vremea-n care hotărăști Cum dorești să