Singurătate, prieten bun
Tu de-acuma o să-mi fi,
Părăsit, ca pe-un nebun
Ochii lumii m-or bârfi.
Îmi vei fi ca o soție,
Vei dormi cu mine-n pat,
Cuprins de melancolie -
În vis de tine
Eu am rămas la fel, ca altădat`
Cu gândul doar la tine,
Trecând prin timp nu te-am uitat,
Însă-am uitat de mine.
Acum poate că-i prea târziu
Visu-mi să se-mplinească,
E toamnă-n suflet, prea
De vrei să te iubesc mai mult
Este deajuns doar să mă părăsești,
Cărare-mi vieții să o ocolești,
Ca glasul amintirii să ascult.
Te voi iubi mai mult ca pân-acum,
Însă departe tu vei fi de
La izvorul de sub munte
De pădure desenat,
Primitor ca un părinte
Ce așteaptă ne-încetat,
Ne-am oprit pe niște lespezi
Potrivite-n jurul lui,
Privindu-l în ochii limpezi
Însetați de-ai
Cine mă vede zâmbind
Crede că n-am nici un gând
Care să mă întristeze,
Viața să mi-o eclipseze.
Chiar de inima-mi se frânge -
Ochii nu încep a plânge,
Sufletul când mi-e rănit -
Port un
A trebuit să vină un copil
Să mă întrebe dacă-s fericit,
Cu glasul lui asemeni unui tril -
El fiind ghidul, eu...un rătăcit.
Am vrut să-l bat, căci adevărul doare,
Dar îndărătnic el la mine
Trăind cu gândul în trecut
M-am tot târât până-n prezent,
Nici nu știu bine ce-am făcut -
Am fost pe-aici, dar cam absent.
De mă întrebi ce-a fost atunci,
O carte aș putea să-ți scriu,
Ori
Am pus nadă în cârlig,
Pluta mai sus am ridicat
Și într-un cot mai liniștit
De pescuit m-am apucat.
Și cum pândeam așa, degeaba,
În plictiseală să m-afund,
Văd pluta cum formează cercuri,
Ca
Mamă, mă gândesc la tine,
La lumea-n care ai plecat,
Þi-o fi acum mai rău, mai bine,
Decât în lumea ce-ai lăsat?
E ziua mea, dar este prima
De când pământul te-a ascuns,
Tortul meu azi e
De-aș fi iubit pe Dumnezeu
Cum te-am iubit pe tine,
Aș fi împins spre apogeu
Sfințenia din mine;
M-ar fi iubit la rândul Lui,
Pașii călăuzindu-mi
Spre-ngusta poartă-a Raiului,
Privirea
Þi-amintesc că vei muri
Toamna, frunze arămii,
Sunt la fel în orice an -
Tu ești mai bărtân c-un an.
Treci mereu pe lângă moarte
Iarna-n prag de lungă noapte,
Dar mai scapi câte un an
Un cadou deosebit
De ziua ta vreau să-ți ofer,
Un dar divin, neprețuit,
Să-l ai în viață ca reper.
De mine el să-ți amintească
Mereu în viață cât trăiești,
Iubirea noastră să renască,
Altfel
Ești ca un vis frumos ce zorii mi-l alungă
când noaptea se dizolvă în boabe mici de rouă,
de fiecare dată când fugi de lângă mine
mai lasă-mi o sperantă, să pot din nou visa.
Tu ești iubire
De ce doar moartea ne unește?
Prinzându-ne în al ei clește -
Egali suntem atunci cu toții,
Neputincioși în fața morții.
De ce atunci pe patul morții,
Când te atinge raza nopții,
Spui
Motto:
,,Ș-a tale zile-or fi cum sunt
Pustii ca niște stepe;
Iar nopțile de-un farmec sfânt
Ce nu-l mai pot pricepe.\" Mihai Eminescu
Prizonierul viselor
Cândva, un tânăr
E vară iarăși, ca atunci,
Parcă nimic nu s-a schimbat,
Cu soare, multe flori pe lunci,
Doar tu lipsești.
-De ce-ai plecat?
Alături trebuia să-mi stai,
Ca să n-aștept să mai
Ai apărut în viața mea
Sfioasă și divină,
Lăsând de-atunci în urma ta
O undă de lumină.
Tu ai venit, dar ai plecat,
Așa cum tot se-ntâmplă,
C-un început și c-un sfârșit
Iubirea ne
Am zărit căzând o stea
Noaptea când priveam pe cer,
Ca un fulg ușor de nea
Prefăcut din strop, de ger.
N-am dorit în acea clipă
Speranțe să-mi împlinească,
Nici a stelei mea aripă
Sus în
În ochii tăi cei limpezi
Îmi regăsesc trecutul,
Văd anii tinereții
Cum mi s-au irosit,
Lucind ca altădată
Privirea lor mă-ndeamnă
Să uit nefericirea,
Să uit cât m-ai mințit.
Supus mereu ca
Ai rămas orfan, ca plopul,
Risipit printre colegi,
Lângă drum, la iarmarocul
Unor bieți bătrâni betegi,
Care umblă, zi și noapte,
De lângă casă să își vândă
O vițică, printre șoapte,
Ca apoi
Adevăratele iubiri
Sunt cele interzise,
Când mii de lacrimi, de opriri
În cale-ți sunt întinse.
Iubiri trăite pe ascuns,
De doi numai știute,
În lumea lor când ai pătruns
Ai buzele
Nu aș simți că-mbătrânesc
De n-aș vedea copiii cum cresc,
De n-ar dispare, cărunt,
Câte-un părinte-n mormânt.
Nu aș simți că-mbătrânesc
De n-aș vedea cum se albesc,
La rând, fire din părul
Timpul șterge toate -
Iubiri, dureri, păcate,
Îți șterge toată viața,
Prin gând presărând ceața.
O iubire ce-a apus,
Gândul care ți-a impus
Să nu uiți de ea nicicând -
Te atinge
Om de nimic
Uitat printre străini,
Tu grână fără spic -
O umbră printre spini,
De ce voit ți-ascunzi
Că vremea tăcut trece,
Tic-tac-ul nu-i auzi
La mâine privind rece?
Un vis aveai și
NH