nu mai cauți nici o privire
să-ți arunci singurătatea în spuma clipirii cuiva
evit ochii
în această stare ei îmi par ca apa mării
plină de corăbii rătăcite
care nu-mi văd orizontul
Sa lăsat cerul pe spatele meu,
cu părul de nori s-a întins,
pe pielea-mi cu limba de pori
zăpada a plâns.
Și-am smuls coajă de copac
să-mi scobesc scorbură
în luna de lemn
cu cratere de
Ce curgere ciudată!
Urcă pe matca pietrificată în sus
la muntele Golgota...doar ea necurmată...
pas de Isus.
Un șuvoi fierbând cu clipe,curge – sânge
rătăcit după inimă,
pe valuri lin tremură
Mi se aprinde omoplațul stâng
licărind din urmă ca o grămadă de furnici din lavă
coborînd flămânde în mine
treptele se macină
(mi se pare că toti avem trepte întinse în suflet
ca părul
...cu pasul mândru
cu fața-n sus,parcă ducem cerul la nori,
plecăm,
parcă scoatem noi singuri soarele din zori,
plecăm,
mândri că ducem pene
la aripi ce schelete ne-așteaptă,
mereu călcând
NG